HighlightStiri

Formentor – primul model 100% Cupra

De 6 martie 2020No Comments
;;;;;;;;;

Daca Ateca si Leon sunt de fapt Seat-uri customizate de Cupra, noul Formentor este primul model de sine statator al marcii. Dezvoltat pe platforma MQB a grupului VW, la fel ca si Ateca, SUV-ul Formentor are 4.450 mm lungime, 1.839 mm latime si doar 1.511 mm inaltime, respectiv un ampatament de 2,68 metri. Comparativ cu Ateca este mai lung cu 9 cm si mai scund cu 10 cm, de unde rezulta si impresia mai accentuata de dinamism in fotografiile de presa. Portbagajul pastreaza un volum linistitor de 410 litri.

Vizual, Formentor preia multe detalii specifice Seat, precum stopurile unite prinr-o banda luminoasa si nervurile de pe laterale. Latura sportiva este insa mai puternica decat a modelelor din Martorell, cu un spoiler anterior de dimensiuni apreciabile, difuzor spate, praguri profilate, eleron integrat deasupra lunetei si jante de 19 inci cu design agresiv. Este interesanta linia geamurilor, care devine foarte ascendenta catre montantul C, insa pastreaza o suprafata vitrata generoasa pentru portierele spate.

Interiorul este dominat de touchscreen-ul de 12 inci de pe consola centrala si instrumentarul de bord digital. Plansa de bord este in linia ultimelor evolutii de design propuse de Seat, dar are ca element particular o linie luminoasa LED care o parcurge transversal si se termina pe portiere, avand si functie de avertizare a traficului din unghiul mort. Volanul integreaza butonul de pornire al motorului si pe cel de activare al modului de rulare Cupra, in timp ce scaunele standard sunt de tip scoica. 

Cupra Formentor are atat motorizare conventionala, un 2.0 TSI 4Drive de 310 CP si 400 Nm, cat si plug-in hybrid, sistemul fiind format dintr-un 1.4 TSI de 150 CP si un motor electric de 115 CP, cu baterie de 13 kWh, pentru o putere totala de 245 CP si 400 Nm. Autonomia full electric este de 60 km. Ambele motoare sunt cuplate la o transmisie automata DSG7, cu comanda shift-by-wire.

Share

Leave a Reply

10 − 7 =