Dupa alegerea lui Donald Trump ca presedinte al Statelor Unite ale Americii, un val de nemultumiri a lovit companii din tara care au afaceri in Mexic, avand in vedere declaratiile pe care viitorul presedinte de la Casa Alba le-a facut la adresa tarii vecine de la sud.
In ceea ce priveste industria auto, au avut loc discutii aprinse legate de Ford inca din campania electorala, cand totusi putini se asteptau la o victorie a magnatului. In continuare, lumea afacerilor se afla intr-o stare de incertitudine privind deciziile pe care Trump le va lua in ceea ce priveste relatiile comerciale externe, iar Honda, compania japoneza cu afaceri majore in SUA, este prima entitate de pe piata auto care isi manifesta deschis aceasta ingrijorare.
„Inca e neclar ce politici va implementa administratia Trump. Nu putem face schimbari bruste in strategia de productie si asta e o problema, nu doar pentru noi, dar pentru toti producatorii auto din SUA”, a declarat Takahiro Hachigo, CEO Honda.
Honda opereaza cu doua fabrici in Mexic, care produc in comun peste 250.000 unitati in fiecare an. Donald Trump a amenintat in campania sa ca va rupe acordul comercial cu Mexicul si va impune un tarif de 35% la importul masinilor produse in aceasta tara.
Mai putin ingrijorator pentru constructorii auto este ca presedintele nu are puterea sa faca imediat acest lucru si sa arunce haos in industria auto, orientata in ultimii ani tot mai mult catre productia mai ieftina din Mexic. Totusi, cu sprijinul a doua-treimi din Senat, presedintele american poate rupe tratate comerciale.