HighlightStiri

Hyundai si Uber colaboreaza pentru mobilitate urbana aeriana

De 7 ianuarie 2020No Comments

Producatorul coreean a alocat anul trecut peste 1,3 miliarde euro pentru “mobilitatea urbana aeriana”, iara acum a semnat un acord cu Uber, pentru a dezvolta taxiuri electrice zburatoare. Practic, Hyundai va dezvolta vehiculele (sau, mai precis spus, aparatele de zbor), iar Uber va furniza serviciile de inchiriere. Hyundai nu este singurul constructor de automobile care intra in acest domeniu nou, ba dimpotriva, printre ultimii. Numai ca, spre deosebire de alte companii, are un plan bine pus la punct, cu termene concrete.

Responsabilul de proiectul Uber Elevate, Eric Allison, declara la CES Las Vegas ca “Am inregistrat progrese constante catre obiectivul de a lansa Uber Air pana in 2023.” Pentru inceput, serviciul va fi oricum limitat la o anumita arie si servicii, cel mai probabil pentru a fi testat. Afirmatia lui Euisun Chung, vicepresedintele executiv Hyundai, pare sa fie mai realista, acesta anuntand 2028 ca an de incepere efectiva a serviciului. Mai ales ca pana atunci vor intra in vigoare si normativele specifice.

Prototipul aparatului prezentat la CES poate transporta pilotul si pana la patru pasageri, intocmai ca un automobil conventional si poate efectua zboruri de 100 de km. Hyundai are un plan mai complex pentru a revitaliza mobilitatea urbana, iar in acest sens a mai prezentat inca doua solutii in acest sens: Purpose Builds Vehicle (PBV), un mijloc de transport inspirat de tramvaiul din San Francisco, in baza serviciilor solicitate de pasageri, respectiv HUB, un loc ce integreaza atat Urban Air Mobility (UAM), cat si PBV.

Share

Leave a Reply

five + 17 =