
Ferrari lucreaza de zor la versiunea de top a supercarului LaFerrari, cel mai rapid model de strada din istoria marcii. Pana la prezentarea evolutiei lui LaFerrari, apar o serie de detalii privind cel mai asteptat supercar al anului.
Denumit LaFerrari XX, vehiculul va fi destinat doar circuitului si va furniza un motor V12 de 6.3 litri revizuit pentru a putea dezvolta pana la 1050 de cai putere, cu 100 de cai mai mult decat un LaFerrari simplu.
Chiar daca supercarul LaFerrari XX este testat intens, marca italiana nu a furnizat inca date privind performantele, insa va fi cu adevarat spectaculos din acest punct de vedere daca ne gandim ca versiunea de sosea sprinteaza pe prima suta in mai putin de 3 secunde si atinge viteza maxima de 350 km/h.
Ferrari a anuntat deja ca va produce doar 30 de exemplare ale lui XX.