Monaco este un circuit spectaculos si nimeni nu poate contesta asta. Singura problema este ca nu li se potriveste deloc fanilor Formulei 1 care se asteapta sa vada o serie neintrerupta de depasiri adevarate. Aceasta hiba a Marelui Premiu stradal s-a vazut din plin in cursa de duminica. Practic, Perez a fost singurul, undeva la coada clasamentului, care a oferit cateva momente de suspans, insa mexicanul a reusit de fiecare data sa piarda un oarecare avantaj cu greseli la fel de spectaculoase.
Asa cum era de asteptat, cursa a fost castigata la boxe. Cu doar cativa stropi de ploaie pe circuit, echipa cu cea mai buna strategie a iesit invingatoare, iar la capitolul asta Red Bull intotdeauna a stat bine. Webber a mers aproape sigur spre victorie. Nimeni nu i-a contestat-o si in nici un caz nu am avut parte de un final strans. Sase masini, un convoi cu Webber, Rosberg, Alonso, Vettel, Hamilton si Massa, au mers cuminti, parca ar fi avut safety car-ul in fata. Au schitat ceva cei de la Ferrari, dar nici gand o incercare demna de notat.
In 1992, cand Senna castiga acest Mare Premiu, acesta s-a luptat “la cutite” cu Nigel Mansell pana cand au vazut amandoi steagul de final in fata ochilor. Pentru ei, circuitul parea de doua ori mai lat si chiar daca Mansell nu a reusit sub nicio forma sa il depaseasca pe Senna, macar a incercat.
Chiar si asa, cum majoritatea pilotilor au gandit Monaco cu o singura oprire la boxe, o surpriza a venit din partea lui Vettel. A dovedit elegant ca e bine sa faci cateodata lucrurile pe dos. A plecat cu soft-uri, in timp ce aproape toata lumea a ales super soft-uri, si a condus o buna bucata cursa. A iesit pe patru si si-a tinut fanii in suspans. I-a cedat locul colegului sau, care l-a si intrecut in clasament – raman mereu surprinsa de marea diferenta pe care o face acum o victorie in clasamentul general.
Schumacher a abandonat. Nimic nou aici. Fostul campion, si cu siguranta cel mai bun pilot de pe linia de start a acestui sezon, este urmarit de un ghinion rar intalnit. A dovedit ca Monaco este al lui, cu cel mai bun loc in calificari, dar a fost retrogradat pentru un incident din cursa trecuta. A declarat destul de sigur pe el ca o sa obtina un rezultat bun si nu a reusit nici macar sa termine pe sapte, locul pe care era cand au inceput problemele. Totul de la un incident de la inceputul cursei. Iar in ceea ce priveste ambuscada de acolo, cand patru piloti mergeau – nu pot sa imi imaginez cum – pe aceeasi linie, Grosjean, cu lipsa lui de experienta a provocat si abandonul lui si abandonul tarziu al lui Schumi.
Ceea ce este placut la Monaco, mai ales atunci cand nu ai cum sa comentezi aprig clasamentul din cursa, este ca pilotii par cateodata pierduti pe circuit. Pierd spatele masinii, gresesc frecvent in sicana care urmeaza tunelului, mai gresesc si pe la boxe, se incurca unii pe altii (mai ales indianul Narai Karthikeyan, vesnicul detinator al ultimului loc) si dau senzatia ca sunt cu adevarat frustrati ca nu pot depasi – cel mai probabil chiar sunt.
Cursa in sine, toate cele 78 de tururi, s-a dovedit un sir lung de speculatii. Oare intra acum la boxe, oare mai rezista cauciucurile, oare alege setarea asta sau cealalta? Monte Carlo, cu vedete care au parasit Cannes-ul in timpul festivalului pentru a participa la cursa in acest weekend, petreceri ale unei lumi din filme, iahturi, apartamente de lux si nu in ultimul rand peisaje extraordinare, nu a stralucit duminica si pe circuit. A fost liniar si previzibil si i-a facut pe cei doi comentatori sa abordeze cu entuziasm subiecte mai putin legate de cursa in sine. Si sincer, chiar daca i-au stalcit numele lui Mark Zuckerberg, macar au tinut telespectatorii cat de cat prinsi, caci cursa in sine avea slabe sanse sa faca asta.
