Stiri

Mazda6 facelift aduce imbunatatiri substantiale

De 23 iulie 2018No Comments

Mazda6 2018 dezvaluie un autoturism complet, matur, rafinat, care ofera un nivel foarte ridicat de calitate in toate detaliile. Modelul a fost regandit la toate capitolele si ofera versiuni actualizate ale tehnologiilor trenurilor de rulare SKYACTIV, ale tehnologiilor de siguranta i-ACTIVSENSE, iar in premiera pentru Mazda compatibilitate cu sistemele Apple Car Play si Android Auto. Mazda6 2018, care aduce un nou nivel de echipare de top, Takumi Plus, dar si un pachet bogat de dotari in echiparea de baza, poate fi deja testata si comandata la orice partener Mazda din Romania.

Design restilizat

La exterior se observa un nou design frontal, cu forme mai pronuntate, o grila noua masiva ce da senzatia de profunzime. Farurile, echipate cu lumini LED in mod standard, au o forma mai alungita si integreaza spoturile de ceata in blocul optic, ceea ce favorizeaza si mai mult expresia spoilerului frontal. Modelul vine deja echipat cu jante de aliaj de 17 inchi si optional se pot alege cele de 19, ambele cu un design nou. Totodata, pentru un plus de sportivitate, tevile de evacuare au crescut in diametru si sunt pozitionate mai aproape de marginile exterioare ale modelului. Culoarea Rosu Soul este inlocuita de Rosu Soul Crystal care a debutat pe Mazda CX-5.

Inca de la primul nivel de echipare, Challenge, Mazda6 2018 propune un pachet bogat de dotari care include afisaj activ proiectat pe parbriz, 6 difuzoare, senzori de ploaie si de lumina, climatizare automata pe doua zone, geamuri fumurii, sistem de navigatie si 4 porturi USB (doua in fata si doua in spate). Tot in echiparea standard, pe consola centrala apare o alta premiera Mazda6 2018, noul ecran de 8 inchi pentru zona de infotainment, care este insotit de un ecran de 7 inchi in zona instrumentelor de bord. Mazda6 2018 marcheaza si introducerea compatibilitatii cu Apple Car Play si Android Auto pentru toate modelele echipate cu MZD Connect.

Ridicarea si mai mult a nivelului de calitate se observa din plin si in nivelul de echipare Takumi Plus, care ofera tapiterie maro Nappa, trapa, volan cu cusaturi speciale, oglinda interioara fara rama, ornamente de crom si lemn Sen pentru bord, capitonaj din piele intoarsa, dar si kit de lumini interiori cu LED. Odata cu tapiteria din piele, scaunele frontale sunt, in premiera la Mazda, ventilate, iar toate scaunele au fost reproiectate pentru un plus de confort.

Motorizari

Mazda6 2018 pastreaza motorizarile cunoscute Mazda dar aduce imbunatatiri importante. Toate motoarele sunt omologate conform noilor norme de testare a consumului si respecta clasa de emisii Euro 6d. Nivelul de putere livrat la turatii joase a fost imbunatatit pentru un raspuns si mai bun la plecarea de pe loc, iar reactia acceleratiei la actionare pedalei a fost optimizata.

Cele doua motoare diesel, bi-turbo, derivate ale SKYACTIV-D 2.2, au fost preluate, primul livrand 150 CP, in timp ce al doilea a castigat in putere fata de varianta anterioara si genereaza 184 CP si 445 Nm, multumita, printre alte imbunatatiri, noilor turbine cu geometrie variabila. Motorizarile diesel sunt echipate cu un sistem pe baza de uree, destinat reducerii nivelului emisiilor, dar si cu o tehnologie de eficientizare a arderii denumita Rapid Multi-stage Combustion

Cele trei variante de motorizare SKYACTIV pe benzina: derivatele de 145 si 165 CP ale motorului SKYACTIV-G 2.0 si SKYACTIV-G 2.5 de 194 CP sunt complet revizuite si asigura, multumita imbunatatirilor tehnice, un plus de cuplu la turatii joase, respectand in acelasi timp rigorile noilor conditii de testare a consumului fara a necesita un filtru de particule pentru benzina. Agregatul de 194 CP vine echipat si cu un sistem de dezactivare a cilindrilor, preluat de la SUV-ul CX-5, care reduce consumul la o viteza constanta de 80 km/h.

Suspensia a fost reproiectata, pentru a asigura un comportament mai liniar si mai intuitiv. Totodata, optimizarile aduse motoarelor si materialele aditionale de antifonare de pe podea si din partea din spate a habitaclului sau din tunelul median au dus la o experienta mai rafinata si o ambianta mai silentioasa in habitaclu. Sistemul performant de tractiune integrala i-ACTIV este disponibil pe caroseria Combi in combinatie cu motorizarile diesel, atat cu transmisie manuala, cat si automata.

Noi dotari standard

Mazda6 2018 vine cu un pachet de dotari de siguranta imbunatatit in standard, cat si cu optiuni noi disponibile in functie de nivelul de echipare ales. Pe ecranul de 8 inci se pot vizualiza imprejurimile autoturismului multumita noului sistem de monitorizare 360° care foloseste patru camere perimetrale, iar pilotul automat adaptiv, oferit in echiparea standard, poate actiona acum de la 0 km/h, in combinatie cu transmisia automata cu sase rapoarte acesta functionand la orice viteza. Sistemul de faruri adaptive cu LED a fost, de asemenea, imbunatatit, multumita separarii farului in 20 de blocuri optice care controleaza mai eficient distributia luminii si cresterii distantei de iluminare cu inca 80 de metri. Tot in pachetul standard de echipare sunt incluse si sistemele de avertizare la depasirea benzii de rulare si de control automat al fazei lungi, sistemul avansat pentru monitorizarea unghiului din spatele montantilor posteriori si asistentul inteligent de franare in oras.

Share

Leave a Reply

eighteen + fourteen =