

La trei ani de la lansare, actuala generatie Mini Countryman se improspateaza. SUV-ul contabilizeaza in jur de 30% din vanzarile totale ale marcii, iar potentialul sau este in crestere, avand in vedere trendul ascendent al segmentului, dar si versiunile sale electrificate.
La exterior au fost reluate temele ce au debutat pe facelift-urile versiunilor cu trei si cinci usi, adica un calandru nou, blocuri optice cu tehnologie LED (cele posterioare cu motivul steagului britanic) si jante noi. Au fost introduse doua culori noi pentru caroserie (Sage Green si White Silver), dar au si fost eliminate trei.
Posibilitatile de personalizare interioara s-au inmultit prin adaugarea a doua tapiterii noi din piele, dar si a altor pachete cromatice. Finisajul piano black este folosit intr-o masura mai mare, inclusiv in jurul zonei rotunde de pe consola centrala, unde este inclus display-ul de 8,8 inci. In premiera, Countryman primeste instrumentar de bord digital, introdus prima data la Mini Electric.
Din punct de vedere al motorizarilor, nu au aparut unitati noi, ci doar eficientizari pentru reducerea emisiilor de CO2. Totusi, Cooper D a primit turbocompresorul cu doua etape de lucru, folosit de SD. Toate motorizarile pot primi, optional, sistemul de tractiune integrala ALL4, iar transmisia automata este acum standard la versiunile ALL4 ale lui Cooper si Cooper D.