Stiri

Noua generatie BMW iDrive debuteaza pe modelul iX

De 17 martie 2021No Comments
;;;;;;

Noua generatie BMW iDrive foloseste sistemul de operare BMW 8 si va debuta spre sfarsitul acestui an pe BMW iX, urmat de i4 si, treptat, va fi implementat pe toate modelele marcii. Sistemul de operare este conceput cu accent pe interactiunea om-masina, cu un Asistent Personal Inteligent care se adapteaza facil la nevoile si rutinele individuale ale soferului. De altfel, chiar inainte de a pleca la drum masina intampina pasagerii cu Great Entrance Moments, iar pe durata calatoriei, noile My Modes combia mai multe functii pentru un raspuns adecvat fiecarei situatii.

Una din cele mai distinctive completari a componentelor fizice de la bord este ecranul central curbat BMW, care reuneste afisajul de bord si displayul central. Acest ecran ofera o interpretare moderna a orientarii traditionale a bordului catre sofer, pe care BMW a introdus-o cu prima generatie BMW Seria 3 in 1975 si a folosit-o de atunci inainte. Ecranul central curbat BMW este arcuit spre conducator pentru un efect ergonomic bun, facand controlul tactil mai accesibil. Ecranul curbat imbina armonios, intr-o singura unitate, instrumentarul de bord de 12,3 inci si displayul central de 14,9 inci.

Controlerul iDrive familiar este elementul central de control de pe consola centrala. Controlerul Touch, proiectat intr-un finisaj cu efect de sticla pentru BMW iX, este inconjurat de un cadru vopsit in Gold Bronze. Ecranele sunt, la randul lor, extrem de personalizabile si permit navigarea in meniuri pe verticala si orizontala. Conducatorul poate sa aleaga widgeturile afisate pe ecranul central si sa configureze ordinea lor. Ca si in cazul dispozitivelor inteligente, utilizatorul poate folosi o apasare lunga pe un widget pentru a-l selecta pentru modificari si a-l muta prin drag & drop. In acest fel, continutul respectiv poate fi prioritizat individual si se pot face modificari rapide in modul in care este aranjat.

Controlul sistemului de aer conditionat va fi incorporat in viitor pe ecranul central curbat BMW. Pentru a face acest lucru posibil, toate functiile de temperatura si confort vor fi controlate inteligent impreuna. Fiecare ajustare suplimentara este inregistrata de sistem si stocata in profilul de utilizator pentru BMW ID, astfel incat utilizatorii sa nu fie nevoiti sa efectueze continuu aceleasi ajustari.

Configuratia prestabilita ideala a fost programata pe baza evaluarii a peste 440 de milioane de calatorii ale clientilor din toate clasele de modele şi regiunile lumii. Pe langa intensitatea ventilatiei sistemului de climatizare si distributia aerului, sistemul inteligent de control automat al climatizarii regleaza incalzirea volanului si scaunelor, precum si incalzirea si ventilatia scaunului, pentru a asigura un nivel optim de confort termic. Pentru ca functionarea sistemului de climatizare sa fie cat mai eficienta din punct de vedere energetic, controlul automat al climei ia in considerare si o serie de alti factori, precum numarul de ocupanti, unde sunt asezati, dar si intensitatea si directia luminii solare.

Share