Stiri

Noua generatie Mazda6 este oficial una dintre cele mai sigure masini la nivel mondial

De 10 martie 2014No Comments

Modelul a obţinut cele mai mari calificative posibile în Europa, Japonia, Australia şi SUA.

Noua generaţie Mazda6 a primit 5 stele din partea EuroNCAP* în septembrie anul trecut iar două luni mai târziu i s-a acordat calificativul maxim şi în Japonia de către JNCAP*. Tot cinci stele au fost primite şi din partea ANCAP* în noiembrie, pentru toate variantele modelului disponibile în Australia şi Noua Zeelandă. Ulterior, în decembrie, IIHF* din SUA a acordat Mazda6 cel mai bun rating posibil  – Top Safety Pick.

Lansat în Europa acum aproape un an, modelul Mazda de clasă medie, disponibil în ambele caroserii Sedan şi Combi, este echipat cu toată gama de tehnologii SKYACTIV. În afară de siguranţă, autoturismele sunt foarte apreciate pentru designul KODO, performanţa dinamică, eficienţa de top a consumului de carburanţi, precum şi pentru valoarea de revânzare excepţională şi costurile de întreţinere reduse.

La fel ca toate modelele de nouă generaţie, Mazda6 a fost construită în concordanţă cu filozofia companiei privind siguranţa proactivă, care are ca obiectiv minimizarea riscurilor legate de accidente şi maximizarea abilităţilor şoferului de a conduce autoturismul în siguranţă. Caroseria SKYACTIV de absorbţie a impactului are în compunere oţeluri cu rezistenţă foarte înaltă precum şi alte inovaţii care susţin structura, oferind astfel o siguranţă pasivă remarcabilă, atât pentru ocupanţii autoturismului cât şi pentru pietoni. Mazda6 este, de asemenea, echipată cu tehnologia i-ACTIVSENSE, ce oferă şoferului sisteme active de siguranţă, introduse în evaluarea EuroNCAP începând cu acest an.

Toate modelele Mazda din noua generaţie – Mazda6, Mazda CX-5 şi Mazda3 – au acum cinci stele EuroNCAP. Compania va continua să lucreze pentru a îmbunătăţi şi mai mult siguranţa, fapt demonstrat de proiecte precum ASV-5 (Advanced Safety Vehicle), o Mazda6 echipată special pentru a putea comunica cu tramvaiele, printre altele. Acest model este în momentul de faţă testat pe drumurile publice din Japonia.

Share

Leave a Reply

two × 5 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373