Luni. Nu e zi in calendar care sa te oftice mai mult. Te trezesti (ma trezesc) in fiecare luni dimineata ca si cum as fi lovit cu lopata in cap, de mai multe ori. Iti (imi) car segmentele catre baie intr-un stil agale si lenes. Aproape ca n-ai (n-am) puls. Oglinda mijeste catre ochii tai (mei) goi si incercanati iar din peretele ei parca se aude zgomotul unei noi saptamani de munca.
Cateodata, in viata unui jurnalist auto, saptamana de munca poate incepe altfel. Iar cateodata munca poate purta sigla Mercedes. Asa am inceput sa-mi simt pulsul de luni dimineata. Desigur ca el e acolo, dar cateodata pur si simplu nu-l simti. Insa eu, in aceasta zi de luni, aveam motivele mele intemeiate: reintalnirea cu Mercedes Clasa A.
Carevasazica reusesc sa ma trezesc cu adevarat fix in momentul in care pornesc motorul masinii mele, toarce nemteste, motiv suficient pentru ca ochii sa mi se deschida. Sunt cu privirea pe ceas si numar mai ceva decat un cardiolog. E cea mai buna metoda sa dai de un pic de puls, dar in cap mi se zbate expresia asta ciudata “noua generatie”. Ce-o fi insemnand?
Wikipedia ne invata ca dupa generatia X – boom-ul de natalitate ce-a urmat celui De-Al Doilea Rzboi Mondial – a urmat generatia Y. Dar dupa generatia Y ce urmeaza? Nimeni nu stie cand a inceput exact si cand s-a terminat, nici macar Wikipedia.
Trec prin pasajul Muncii si ma gandesc cum sa ies mai repede din oras, la ce ma asteapta acolo. Pulsul creste, il simt din ce in ce mai aproape de mine. Ma gandesc din nou la Mercedes si-mi vin in minte cuvintele unui playboy britanic pe care l-am cunoscut undeva pe coasta Sloveniei. Mark nu s-a facut pilot, ca orice playboy britanic respectabil al generatiei X sau chiar Y. S-a facut designer auto si a ales el insusi sa dea startul unei noi generatii: A. Interviu cu designerul noului Clasa A
Pentru ca Mercedes Clasa A exact asta si-a propus de la primul desen pe hartie, sa fie masina noii generatii. Noua generatie inseamna un display pe consola centrala, inseamna conectivitate prin telefon la acest display, inseamna design atragator si motor potent. Inseamna sa facem mai bine (fie si masini) decat tot ceea ce s-a facut bine pana acum. Dar oare nu-i prea mult? Pulsul imi creste tot mai mult pentru ca ma apropii de noua generatie. E un Mercedes si simt din felul in care imi pluseaza pulsul ca e noul A-Klasse, sau Clasa A mai pe romaneste.
Desi am testat noul model in momentul lansarii internationale, trebuie sa recunosc ca m-a trecut o usoara emotie la revedere. Mi-era frica sa nu mai descopar aceeasi masina, mai ales la contactul cu asfaltul romanesc. Insa display-ul care seamana cu o tableta e la locul lui, plasticul moale de pe bord e la fel de placut pentru buretii degetelor, volanul cu aliura sport e acolo, nenumaratele functii si gadget-urile atat de iubite de noua generatie sunt la locul lor. Iar suspensia aia minunata care imbina confortul cu sportivitatea e perfecta pentru o zi de luni dimineata. Ma uit la ceas – nu ce-l de pe mana, cel de pe telefon, ca suntem noua generatie -, imi asez incheietura mainii pe volan si dau drumul la puls.