Horia Brenciu a fost gazda evenimentului Dacia organizat chiar pe scena Teatrului National. Noul Logan MCV a debutat astfel in Romania si este deja disponibil la un pret de 7.790 de euro cu TVA.
In intunericul de pe scena apare o silueta rubensiana din care se disting pasii de dans iviti in lumina reflectoarelor. Suntem in fata scenei Teatrului National Bucuresti, atat de aproape de liniutele cu noxe care-ti umplu plamanii cand strabati celebra Piata a Universitatii.
Tot acolo i-am regasit, la intrarea in ciudata forma de ciuperca pe care santierul TNB-ului o releva, pe eternii protestatari ai revolutiei, sau macar a unei revolutii. Se discuta multa politica in dreptul pensionarilor cu barbi nerase, cei mai eleganti dintre ei vorbesc despre ministere iar tinerii injura ca birjarii si in treacatul tau iti cer miseleste macar o tigara. Mai aveam doua, ca altfel le-as fi oferit.
Zumzetul masinilor care strabat intersectia ramane in urma odata ce te apropii de cladirea institutiei, la fel si bocetul celor 23 de nelinistiti de pe treptele TNB-ului. In foaier e liniste, lumea merge la teatru. In spatele scenei Teatrului National s-a instalat o tribuna, unde se vorbeste prea mult despre galeria campioanei, asteptata, de asemenea, in cateva minute in Piata de peste drum. La Dacia e spectacol, afara in piata e circ. Unii construiesc, altii sarbatoresc. Altii sunt spectatori voiti sau nevoiti.
E o viata aparte in mijlocul Bucurestiului, o viata care ascunde sub pavatele inlocuite clocotul unor amintiri neplacute. Dramele noastre sunt acolo ingropate si din cand in cand mai ies la suprafata. Dupa un spectacol semnat de Horia Brenciu, cu muzica, figuratie si un pic de actorie, de sub scena TNB-ului se ridica Logan MCV, intr-un clocot fericit, de aceasta data. Noua generatie s-a intors acasa si este punctul in care se inchide cercul nenumaratelor lansari Dacia din ultimul an.
Logan MCV intra la vanzare
Noul Logan MCV se adauga din aceasta saptamana gamei de modele Dacia comercializate in Romania. Incepand cu 29 mai 2013, noul Logan MCV va putea fi comandat in toata reteaua comerciala Dacia. Clientii vor putea opta intre trei versiuni de echipare – Acces, Ambiance si Laureate – si patru tipuri de motorizari, dintre care doua agregate pe benzina (de 75 CP si 90CP) si doua propulsoare diesel (de 75 CP si 90 CP). In plus, va fi disponibila si o versiune cu alimentare GPL.
Prezentat in premiera la Salonul Auto de la Geneva, noul Logan MCV este un break spatios, versatil si accesibil. Deosebit de incapator, beneficiind de un portbagaj cu o capacitate de 573 de litri (record in segmentul sau), cel mai nou model Dacia se adreseaza unor clienti aflati in cautarea unui vehicul cu o capacitate mare de incarcare, confortabil si practic, atat pentru utilizarea cotidiana cat si pentru calatoriile lungi.
Calitatile practice sunt insotite de un design exterior atragator, modern, care sugereaza dinamism si robustete. In plus, Noul Logan MCV dispune de o gama larga de echipamente practice si usor de utilizat, printre care amintim sistemul multimedia MediaNav (prezent deja pe modelele Sandero, Logan, Dokker si Lodgy), limitatorul si regulatorul de viteza sau asistenta la parcarea cu spatele.
Noul Logan MCV va putea fi achizitionat in Romania incepand de la pretul de 7.790 de euro, cu TVA inclus (versiunea Acces, echipata cu motorul 1.2 16V de 75 CP). Versiunea cea mai accesorizata, Laureate, cu motorul dCi de 90 CP, costa 12 300 de Euro, cu TVA inclus.
„Noul Logan MCV nu este un simplu derivat break al modelului Logan. Este un vehicul care imbina intr-un mod reusit designul atragator si aspectul practic, un model care dispune de toate atuurile pentru a convinge atat clientii romani cat si pe cei occidentali. Sunt sigur ca Noul Logan MCV se va impune in scurt timp drept lider in segmentul sau pe piata din Romania” a declarat Thomas Dubruel, Director Comercial Dacia.