Blog

O fantoma bantuie Salonul Auto de la Paris

De 27 iunie 2012No Comments

Criza din zona euro a afectat stralucirea editiei din acest an a salonului auto, unde producatorii s-au multumit sa prezinte cat mai putine noutati. Toata lumea merge la sigur acum, in asteptarea unui viitor incert.

O coloana din Autocar, cea mai veche revista auto din lume, ne anunta ca in zilele acestea la Paris e minunat sa fii britanic. Si au dreptate. Pentru ca doar producatorii britanici au fost la inaltime. McLaren a facut senzatie prin conceptul P1, cea mai spectaculoasa aparitie la categoria prototipuri, Jaguar a expus exceptionalul model F-Type, Mini s-a prezentat mai mult decat decent cu Paceman iar Land Rover a onorat flota britanica prin noul Range Rover.

Celalalte natiuni auto daca nu au dezamagit, este cert ca nici nu au impresionat. Insa in spatele acestei realitati stau, ca de obicei, niste explicatii. Dar mai intai sa privim acest concept…

Auzim tot mai des de o criza a zonei euro, fara sa ne imaginam prea mult cum ne afecteaza. Nu este intamplator ca producatorii britanici, care au avut un 2012 cu o piata stabila in insula, reusesc sa dea energie acestui salon amortit de situatia economica nefericita de pe continent. Companiile auto n-au vrut sa riste, vorbim aici de cele germane, care s-au multumit cu reiterarea unor modele si versiuni mai vechi si cu una, maxim doua, premiere mondiale. Asa, sa nu se spuna ca nu au nimic de oferit. Nu e intamplator ca Volkswagen, aflat pe val, aduce noul Golf si Golf GTI Concept, sau ca Audi prezinta A3 Sportback si S3 plus conceptul Crossline Coupe. Mercedes s-a limitat la o gama de electrice, unde l-am vazut pe B-Klasse si SLS AMG, iar BMW si-a ales o singura sageata din tolba- conceptul Active Tourer.

Iar daca nemtii au adoptat o atitudine usor indiferenta, de ce sa nu o faca si americanii.  Si cat de gol e la francezi…

Criza auto din zona franceza a fost determinanta pentru imaginea acestei editii. Parisul era locul unde Peugeot, Citroen si Renault se desfasurau cu standuri imense, chiar si cu vizite ale presedintelui natiunii. Era singurul moment in care industria auto franceza putea tine usor in umbra panzerele germane. Nu si de data asta. Citroen are probeleme financiare mult prea importante pentru a se chinui mai mult de un DS3 Cabrio, iar colac peste pupuza principalul lor factor de imagine – Sebastien Loeb- isi anunta partial retragerea. Noroc cu Onyx…

Partiala a fost si revenirea celor de Peugeot care au dorit o strategie impozanta cu multe lansari, insa extraordinarul concept Onyx si noile 208 GTI si 2008 crossover parca s-au devalorizat de la prezentarea primelor imagini. Plus ca surprizele au lipsit. Chiar si de la Renault, care ne obisnuiau un concept aparut de nicaieri. N-a mai fost cazul acum, concentrarea fiind pe noul Clio. Si atat. Dacia a parut cea mai activa membra a grupului francofon, cu trei premiere mondiale. Iar cine da ieftin in vreme de criza, regula spune ca vinde.

Italienii au reusit sa tina capul sus prin marcile lor de lux, care n-au dezamagit nici acum. Poate ne asteptam la noul Enzo in “carne si oase” insa Bejingul cu China lui cu tot par mult mai importante pentru Ferrari. Despre Fiat si Alfa Romeo, nimic nou pe frontul de vest.

Cateva concluzii

Standurile n-au fost goale, dar au fost lipsite de continut. Majoritatea premierelor mondiale au fost anuntate cu ceva vreme inainte iar elementul surpriza a lipsit.

Cursa inarmarilor din zona tehnologiilor electrice si hibride a cunoscut un oarecare relas, semn ca banii care intrau in cercetare-dezvoltare sunt pastrati acum pentru vremurile negre ce sigur vor veni.  Un oarecare semn a fost dat de tehnologia pe hidrogen, considerata de specialisti adevarata cale de urmat pentru mobilitatea unui cuvant mult prea la moda in zilele noastre- sustenabil. Astfel am vazut cateva concepte pe aceasta tema plus un prim model de serie, venit de la tinerii producatori coreeni Hyundai, aflati parca intr-o continua pubertate, carevasazica in crestere.

Tot mai multe noutati s-au orientat catre clasa mini, masinile mici sunt mai accesibile la vremuri grele iar oricat de rau s-ar trai la oras, masinile tot sunt cautate.

Telefonul mobil inteligent si accesul la internet devin tot mai conectabile cu gadget-urile din masini. Tinerii le vor iar tinerii sunt viitorul acum.

Share

Leave a Reply

eleven − 9 =


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/ingvoom/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373