
A sasea generatie Opel Corsa a fost prezentata in premiera nationala pe 9 decembrie, impreuna cu noul Opel Astra. Noul Corsa, cu o lungime de 4,06 metri este oferit cu motorizari diesel si pe benzina, care dezvolta puteri cuprinse intre 75CP si 130 CP. Din primavara va ajunge in showroomuri si versiunea complet electrica a noului Opel Corsa. Gama de transmisii include si o cutie automata cu opt trepte , o premiera pentru acest segment. Varianta de baza, 1.2 benzina 75 CP, are un pret de 11.304 € (pret de vanzare recomandat in Romania, TVA si discountul din campania actuala incluse). Aceasta ofera deja numeroase sisteme de asistenta standard, cum ar fi avertizarea privind o coliziune frontala cu franare automata de urgenta si recunoasterea pietonilor. Pe langa versiunea complet electrica Corsa-e, versiunile cu motor diesel si pe benzina sunt disponibile in trei linii de echipare noi: Edition, Elegance si GS Line.
Versiunea cea mai usoara a modelului coboara sub pragul de 1.000 kg (mai precis 980 kg). In comparatie cu modelul anterior, aceasta varianta este cu 108 kg mai usoara – o reducere a masei proprii cu aproximativ 10%, desi noul model are o lungime similara. Cu un coeficient aerodinamic de 0,29, noul Corsa este unul dintre cele mai aerodinamice autoturisme din clasa sa. Odata cu noul Corsa, Opel ofera tehnologii si sisteme de asistenta pe care clientii le cunosc doar de la modelele din clase superioare. Modelul pune la dispozitie farurile adaptive IntelliLux LED® matrix, cu functie anti-orbire, in premiera pentru clasa B. Mai sunt prezente sisteme de asistenta precum recunoasterea indicatoarelor rutiere sau cruise controlul automat, precum si sistemul de protectie la impact lateral. Sistemul care ofera asistenta pentru mentinerea benzii de circulatie debuteaza la bordul modelului Corsa.
Noul Opel Astra poate fi deja comandat si este disponibil cu nivelurile de echipare Edition, GS Line, Elegance, Ultimate si editia speciala „120 de ani”. Motoarele diesel si pe benzina cu trei cilindri au puteri intre 105 CP – 145 CP. Motoarele de baza sunt combinate deja standard cu o transmisie manuala cu 6 trepte. O noua transmisie automata cu variatie continua si o transmisie automata cu 9 trepte intregesc oferta. Cu o valoare de 0,26, Sports Tourer este breakul cu cel mai mic coeficient aerodinamic din lume, in timp ce varianta cu 5 usi este lider in clasa autovehiculelor hatchback. Opel Astra ofera deja un portofoliu de tehnologii si sisteme de asistenta avansate, care sunt unice in aceasta clasa de autovehicule: in primul rand, farurile adaptive IntelliLux LED® matrix cu functie anti-orbire. Noul Astra este disponibil optional si cu faruri LED cu consum energetic redus de 13 W. Este prezenta, de asemenea, o noua camera video frontala, optionala, precum si camera video pentru marsarier.
Noua camera video frontala este mai mica, dar este mult mai eficienta decat cea precedenta datorita procesorului mai rapid, detectand acum si pietonii. Camera video pentru marsarier digitala, disponibila impreuna cu noul sistem infotainment Multimedia Navi Pro, este de asemenea de putere mai mare, iar imaginea afisata este mai clara.
Noul Opel Astra poate fi comandat acum la preturi pornind de la 15.965 euro. Modelul este oferit cu discounturi incepand de la 6%, iar pentru editiile speciale, clientii pot beneficia de reduceri de pana la 4400 Euro.