Voom.ro a test modelul Mazda MX-5 hardtop cu motor de 1.8 litri si 126 de cai putere.
In dimineata zilei de 6 august 1945, la cateva secunde dupa ce acele ceasornicului arata 8 si 15, oamenii se transforma pur si simplu in umbre. Este pentru prima data in istoria civilizatiei cand un oras intreg a fost sters de pe suprafata Pamantului. Insa bomba atomica nu avea sa fie sfarsitul civilizatiei la Hiroshima, iar unul cei mai dragi fii ai acestui oras o demonstreaza din 1989 incoace. Mazda a dorit sa se intoarca la ideea de masina adevarata, pura cum s-ar spune, un roadster popular, permisibil celor care traiesc dupa rigorile unei vieti libertine. Are mai multe nume, dar toata lumea o cunoaste pentru calitatea ei de masina iconica. Europenii o striga destul de tehnic MX-5, japonezii Eunos Roadster iar americanii ii spun cel mai frumos – Miata – premiu in germana veche.
Roadster-ul Mazda este o masina universala, un bun aflat in patrimoniul UNESCO, daca ar fi posibil asa ceva. Modelul japonez are un nume germanic, este produs la Hiroshima si a fost inventat de catre un american.
Cum se nasc legendele
Din intamplare am putea spune. Intr-o zi a anului 1976, jurnalistul Bob Hall mergea la o intalnire cu doi japonezi, Kenichi Yamamoto si Gai Arai. Nu se pune problema vreunei coincidente intre statutul de jurnalist auto pe care il avea Bob Hall la Motor Trend si pozitia de oficiali pe care cei doi japonezi o aveau in cadrul departamentului de cercetare de la Mazda. Intalnirea era planificata, insa nici prin cap nu le trecea ce colos aveau sa zamisleasca in urma unei intrebari inocente. Japonezii il intreaba pe Bob ce masina crede el ca ar trebui sa faca Mazda in viitor, iar acesta le spune ca nu mai exista acele masini sport britanice simple, in care vantul iti sufla in plete si insectele iti intra in gura. Americanul le sugereaza ca ar trebui sa construiasca un roadster ieftin. Istoria a facut ca Hall si Yamamoto sa se intalneasca din nou in 1982, cand jurnalistul facea parte din echipa Mazda USA iar niponul ajunsese seful companiei mama. CEO-ul Mazda si-a adus aminte de conversatia avuta in urma cu cativa ani si l-a insarcinat pe american sa dezvolte un proiect.
Mazda MX-5 este un premiu al destinului asa cum reise din povestea sa romantica si este un automobil care abunda de romantism, de amintirea revolutiei culturale a anilor ’60. Generatia rock’n roll a crescut si a ajuns in pragul anilor ’90 sa-si permita o masina, iar Mazda a fost acolo sa le ofere exact ceea ce puteau sa-si doreasca. Mazda MX-5 a devenit cel mai popular roadster in scurt timp, reusind sa ajunga la peste 20 de ani de la lansare cel mai vandut model cu doua locuri din istoria automobilului. La inceputul acestui an, Mazda numara deja 900.000 de unitati vandute in intreaga lume, insa nu numarul lor este important ci sufletul mare pe care il are fiecare Miata in parte.
Motor de rand, dinamica regala
Cu o Miata am facut si noi cunostinta, un hardtop numai bun pentru vremea de afara sub care zacea un motor de 1.8 litri cu 126 cai putere. Odata pornit motorul, nu poti ghici cati cai se ascund sub capota, noroc cu fisa tehnica care te face sa te freci de doua ori la ochi pentru a crede. Chiar daca nu impresioneaza prin cei 126 de cai putere, disponibili la 6.000 rpm, sau prin cuplul maxim de 167 Nm, realizabil la 4.500 rpm, Mazda MX-5 nu este o poezie a puterii si mai degraba un cantec al revolutiei. Motorul se dovedeste fasnet avand in vedere ca masa totala abia depaseste o tona iar dinamica este mult ajutata de tractiunea pe spate.
Am putea crede ca o masina cu o personalitate atat de mare este o reprezentatie a cailor putere, insa acest statut nu si-l poate permite nici macar versiunea de top cu 2.0 litri si 160 de cai putere. Cu toate acestea, sunetul motorului te poate trezi din betia in care te baga modul senzational in care arata masina. Este muzica marelor motoare, opiumul maselor.
Cifrele nu impresioneaza insa sunt puse in valoare de transmisia cu 5 trepte extrem de bine etajate si cu o timonerie scurta. Precizia cu care schimba cutia, rapiditatea ei, zgomotul pe care il face atunci cand cupleaza ne aduce aminte de masinile de alta data, de sportivele pur-sange britanice, atat de simple dar atat de frumoase – exact ca in visul lui Bob Hall. Mazda MX-5 este o jucarie pentru oameni mari, un motiv pentru care cifrele consumului nu reprezinta o preocupare prea mare pentru publicul tinta. Merita trecut in revista ca in regim de autostrada, consumul coboara undeva la 7 litri la 100 km, in timp ce in mediul urban cifra medie este de 10 litri la 100 km. Modelul japonez cu doua locuri poate sprinta suta in 9,9 secunde iar viteza maxima se opreste la 198 km/h. Nu despre performante vorbeste povestea lui Mazda Miata, ci despre feeling. Din punct de vedere dinamic, cei 126 de cai par mai multi in contextul in care masa vehiculului ajunge la 1075 kg. Tractiunea pe spate este o adevarata incantare, mai ales in virajele in care se forteaza nota.
Cu o suspensie destul de tare, menita sa ofere cele mai bune trase in viraje, roadster-ul Mazda nu este inchinat celor cu inima slaba. Confortul este total sacrificat si este mult mai frumos asa. Daca este dezactivat sistemul de control al stabilitatii, MX-5 isi dezvaluie adevarata fata, mai ales in virajele pretentioase, unde doar cei experimentati sunt rugati sa se incumete. Portia de adrenalina vine la pachet cu un sistem de directie extrem de precis, care ofera un plus de incredere bine venit celui aflat in spatele volanului. Masina nipona este o adevarata incantare iar premiul cel mai de pret il ia intotdeauna soferul. In spatele volanului, lumea digitala de astazi dispare ca prin mirare, iar Mazda Miata este precum o zeita venita din trecutul glorios al automobilismului sportiv, menita sa ne initieze in tainele pilotajului. Din punct de vedere dinamic, modelul nipon impresioneaza mai ales prin puritanismul sau, soferul fiind obligat sa uite de aspectele rudimentare. O critica la acest capitol ne-ar aduce in fata unui paradox, un motiv suficient pentru a inchide ochii si a merge mai departe.
Design de geniu
Ajunsa la a treia generatie, Mazda MX-5 nu a suferit multe modificari de design de la inceputurile sale. Iubitorii de masini clasice vor aplauda indelung felicitandu-i pe japonezi ca nu s-au chinuit sa reinventeze apa calda, in timp ce avangardistii ii vor acuza de lipsa de curaj. Mazda MX-5 este un automobil nascut din nostalgia fata de masinile de alta data, insa asta nu inseamna ca nu prezinta modernitatea secolului in care traieste. Este un elogiu adus roadster-ul britanic, insa asta nu i-a impiedicat pe designeri sa creeze poate cea mai frumoasa masina din Tara Soarelui Rasare. Designerii Mazda au reusit in 1989 sa creeze un model atemporal care nu are nicio problema sa se afiseze cu acelasi stil chiar si in al doilea deceniu al secolului XXI. Exista putine modele roadster care sa nu impresioneze, asa cum mai exista putine masini care sa aiba un design extraordinar. Mazda MX-5 este una dintre ele, una dintre cele mai frumoase expresii ale sculpurii automobilistice. O masina iconica din toate punctele de vedere, un roadster destinat publicului larg, Miata impresioneaza de la prima vedere. Cu acoperis sau fara. Oglinzile mici, forma chocheta a caroseriei, interiorul minuscul sunt elemente care te introduc in lumea roadster-ului Mazda.
Interior cu sau fara acoperis?
Habitaclul abunda prin simplitatea lui iesita din comun. Ceasurile de bord si butoanele de control se ascund sub apanajul invechirii. Odata asezat in scaun, soferul se va simti ca in cock-pit-ul unui avion de vanatoare. O usoara senzatie de claustrofobie te invaluie in momentul in care acoperisul hardtop se regaseste la locul lui. Se pune intrebarea legitima unde este locul lui, pe post de acoperis sau impachetat in spatele vehiculului? Cred ca raspunsul este in directa legatura cu starea vremii. Dincolo de acest aspect, merita laudat pedalierul din aluminiu, volanul mic si mai ales gurile de ventilatie inspirate din aviatie. Habitaclul este simplu si aduce aminte de vechile masini sport, insa senzatia a fost stricata de aportul unui mase prea mari de plastice. Soferul si pasagerul din dreapta vor fi rasfatati cu destul spatiu pentru zona picioarelor, dar rigorile unor proportii perfecte pot deranja pe cei cu statura mai ridicata decat media. Insa, este de ajuns sa pui mainile pe volan, sa lasi acoperisul hardtop pe spate, sa-ti arunci privirea in cocheta oglinda retrovizoare, sa apesi acceleratia si sa-i drumul la poveste. Cu pletele in vant, daca se poate.
Concluzie
Mazda Miata este precum un film vechi. Nu tu pelicula de nu stiu care, nu tu sunet stereo, nu tu culori, insa te uiti la ea asa cum te inchini de placere la un vin vechi, mirandu-te ca acolo s-a inventat tot ceea ce credeai acum ca este modern. Mazda nu a inventat roadster-ul sport, insa cu siguranta l-a reinventat aducandu-i in acelasi timp un omagiu. Miata este o masina populara, fara sa fie o masina a poporului. Si marele ei dar este ca iti ofera un motiv sa zambesti. Accesibil, la un pret de 19.090 de euro cu TVA, Mazda MX-5 este o oferta mai mult decat interesanta pentru cei care mai vor sa traiasca cu adevarat. Modelul japonez umple un gol lasat liber de prea mult timp. Tocmai de aceasta a devenit cel mai vandut roadster din istorie, un adevarat opium pentru mase. Nu-ti ofera confortul, gadget-urile, linistea sau siguranta unei masini contemporane prin excelenta, insa este o masina a excelentei. Roadster-ul Mazda este unul dintre ultimele automobile care te mai face sa visezi si asta nu e putin lucru.