
Odata un oras bogat, capitala mondiala a automobilelor, Detroit, a fost un oras ridicat de masini si o adevarata mandrie a industriei americane. Detroit serveste si astazi ca centru pentru toti gigantii auto din SUA: GM, Ford si Chrysler.
Daca producatorii auto au reusit, cu eforturi imense, sa se indeparteze de pericolul disparitiei, orasul lor nu o duce la fel de bine. Rick Snyder, guvernatorul statului Michigan, a anuntat astazi ca a aprobat cererea Managerului pentru Situatii de Urgenta din Detroit de a declara falimentului orasului.
Administratia orasului nu poate strange suficiente venituri pentru a-si acoperi cheltuielile iar declararea falimentului a fost singura solutie gasita. Daca va fi aprobat de tribunal, Detroit-ul va deveni cel mai mare faliment municipal din istoria Americii, cu datorii de 18-20 miliarde de dolari.
Detroit-ul a fost ridicat si s-a dezvoltat cand industria auto a explodat in SUA, dar declinul sau a inceput sa apara inca din anii 60, cand populatia avea 1,8 milioane locuitori (fata de 700.000 in prezent). Guvernatorul statului Michigan a prefatat o imagine groaznica a fostei capitale auto a lumii. Rata criminalitatii este cea mai mare din ultimii 40 de ani si una dintre cele mai ridicate din intreaga tara. Cetatenii americani asteapta in medie circa 11 minute pentru ca politia sa intervina, in Detroit-ul media este de 58 de aminute si doar 8,7% din cazuri sunt rezolvate. Pentru comparatie, in intreg statul Michigan, rata de rezolvare a criminalitatii este de 30,5%. „Masinile politiei, cele de pompieri sau ambulantele sunt de mult depasite si se strica des”, explica Snyder. „Mai mult, doar un sfert din ambulantele orasului au functionat in 2013. Iar 40% din sistemul de iluminare public nu este functional”, a continuat guvernatorul statului.
Detroit arata si chiar este un oras aproape parasit. Peste 78.000 de constructii sau structuri de cladiri au fost parasite iar rata somajului a ajuns de la 28% in 2009 la 16,3 procente astazi.
Anuntul falimentului a fost urmat de un comunicat de presa remis de GM in care se precizeaza: „GM este mandra sa numeasca Detroit drept casa iar declararea falimentului, pe cat de dureroasa este, poate insemna un nou inceput pentru oras”. Si administratia Obama si-a manifestat interesul fata de starea Detroit-ului, un comunicat al Casei Albe spunand ca Presedintele si oamenii sai monitorizeaza atent situatia.