
Peugeot își dezvăluie la standul celei de-a 84 ediții a Salonului Auto de la Geneva realizările unei ofensive duble, atât în materie de produs, cât și de tehnologie.
Peugeot marchează evenimentul cu ultimele apariții pe cea mai tânără gamă din istoria sa: noile modele Peugeot 108 şi Peugeot 308 SW; noua motorizare pe benzină PureTech de 1.2 litri în 3 cilindri; noile motorizări Blue-HDi Diesel Hybrid (tehnologie de reducere a emisiilor diesel Euro6) şi nu în ultimul rând, conceptul 2008 Hybrid Air, ce confirmă performanțele în materie tehnologică şi de mediu. Conceptele RCZ R, 308 R şi 208 T16 Pikes Peak sunt dovada vie a faptului că emoția primează în angajamentele mărcii Peugeot.
Noul Peugeot 108
Pe parcursul verii 2014, Peugeot 107 cedează locul noului Peugeot 108, în ciuda numărului impresionant de unități vândute, de peste 800.000. După ce și-a reînnoit complet oferta de autovehicule pe segmentele B şi C, Peugeot lansează la Geneva noua sa citadină, revigorând dinamicul segment A, care reprezintă în acest moment peste 10% din piața Europeană. Compact (3.47m lungime) şi perfect adaptat pentru oraş, Peugeot 108 vă propune o versiune hatchback cu 3, respectiv 5 uși și o versiune decapotabilă 108 TOP! Design-ul elegant, foarte la modă, cu linii precise, farurile tehnologice şi consolele reduse la maximum îi accentueză dinamismul și personalitatea: un Peugeot 108 pentru fiecare! Clienții pot alege dintr-o gamă de 8 culori pentru caroserie, dintre care două sunt exclusive pentru acest model, precum şi din gama de 3 nuanțe diferite de tapițerie pentru versiunea 108 TOP!
Peugeot 108 se raliază tendinței de up-market a mărcii: complexitatea exteriorului se regăsește și în interior- habitaclu confortabil, acces deosebit de facil, echipări multiple în funcție de nivel, touchscreen amplu de 7”, cameră video marşarier, buton Stop/Start asociat Sistemului de Acces și Demaraj fără Cheie, aer condiționat automat, oglinzi electrice și încălzite, precum și funcția de aprindere automată a farurilor…Demn de epoca sa, citadinul Peugeot 108 optează pentru conectivitatea de înalt nivel și integrează tehnologia Mirror Screen de ultimă generație.
Compact şi elegant, modelul este în acelaşi timp deosebit de practic, cu un portbagaj extrem de generos pentru categoria sa și o capacitate de încărcare cuprinsă între 196 şi 750 litri. Cei interesați de noul Peugeot 108 pot alege dintr-o gamă de patru motorizări pe benzină în 3 cilindri (1.0 l VTi 68 CP şi PureTech 1.2 l VTi 82 CP), cu un consum de carburant optimizat şi emisii de CO2 de doar 88 g/km. Pentru plimbările prin oraş, servodirecția electrică, precum şi calitatea suspensiilor îi asigură un comportament sigur, dinamic şi eficient în orice situație.
Noul Peugeot 308 SW: un break elegant şi spațios
Noul Peugeot 308 se poziționează în inima pieței pe strategicul segment C (mai mult de o treime din piața europeană). Cu un număr de peste 46.000 unități comandate până în acest moment (până la sfârşitul lunii ianuarie 2014), dintre care peste 40 % sunt pentru echipările superioare, noul 308 hatchback, lansat în toamna anului 2013, şi-a atins deja targetul ambițios pe care şi l-a propus. Începând cu luna aprilie, noua gama 308 va fi completată cu o a doua configurație de caroserie. Complet regândit, păstrând doar numele predecesorului său, noul Peugeot 308 SW vă propune o alternativă puternică şi diferită, capabilă să satisfacă cerințele fundamentale pentru segmentul său în materie de volum, spațiu şi modularitate. Obiectivul urmărit este acela de a-și ocupa locul bine meritat pe segmentul autovehiculelor break , care reprezintă 10% din segmentul C în Europa. Designerii şi inginerii i-au adus numeroase îmbunătățiri: un concept eficient bazat pe o abordare radicală de reducere a greutății, design dinamic, butoane şi comenzi inovatoare, o experiență la volan unică, motorizări inovatoare cu un consum de carburant optimizat şi calitate de înalt nivel.
Noua platformă EMP2 a făcut posibilă păstrarea dimensiunilor generoase (4.58m lungime), cu o spațiozitate şi un volum de încărcare (de la 610 la 1 660 cu dm VDA) printre cele mai bune de pe piață și o greutate optimizată cu 140 kg comparativ cu predecesorul său.
Deosebit de luminos grație pavilionului vitrat de 1.69 m2 pus în evidență de PEUGEOT i-Cockpit. Volanul compact oferă senzații inedite, tabloul de bord de tip head-up sporeşte lizibilitatea informațiilor, consola centrală este înălțată și touchscreen-ul de 9.7 ” garantează un condus intuitiv; Peugeot i-Cockpit se detaşează considerabil față de concurență. Aerodinamica optimizată (Cx : 0.28, Scx : 0.64) şi greutatea redusă completează cele două motorizări turbo pe benzină de 1.2 litri şi 1.6 litri capabile să dezvolte între 130 şi 155 CP şi cele patru versiuni de motorizări diesel 1.6 şi 2.0 HDi Diesel, ce dezvoltă între 92 şi 150 CP. O mare parte dintre ele respectă deja noua norma standard de depoluare Euro 6, asigurând noului PEUGEOT 308 SW un nivel al emisiilor extrem de scăzut. Aşadar, excepționalele propulsoare turbo pe benzină PureTech e-THP 130 CP în 3-cilindri de 1.2 litri se mândresc cu un nivel al emisiilor de CO2 sub 109 g/km, în timp ce noua versiune Blue HDi 1.6litri 120 CP asociată cutiei de viteze manuale în 6 trepte consumă doar 3.2 l/100km (ciclu combinat) echivalând cu 85g/km emisii CO2 – un nivel record pentru segmentul său.
Noul Peugeot 308 SW înglobează întreaga expertiză a mărcii Peugeot: suspensii optimizate, ESP de ultimă generație, la care se adaugă frânele dimensionate generos. Împreună cu îmbunătățirile aduse de noua platformă (greutate optimizată, servodirecție electrică), acestea conferă noului PEUGEOT 308 SW performanțe dinamice de referință pe categoria break a segmentului C, alchimie perfectă între agilitate, confort şi ținută de drum de înalt nivel.
Numeroase sisteme de asistență a condusului, precum Sistemul de Monitorizare a Unghiului Mort, Sistemul dinamic Cruise Control, Sistemul de Alertă Risc de Coliziune, Sistemul de Frânare de Urgență la Coliziune, sporesc siguranța şi liniştea dvs. Un plus de conectivitate, funcția Park Assist şi pachetul Sport nu fac altceva decât să sporească emoția şi confortul la volan. Încă de neegalat pe acest segment, farurile Full LED echipează standard nivelurile superioare.
Expertiza tehnologică a mărcii Peugeot: eficiență şi senzații
În 2013, Peugeot a continuat să reducă nivelul mediu de emisii de CO2: cu 115.2 g/km comparativ cu 121.6 g/km în 2012, Peugeot ocupă un loc bine meritat pe podiumul Europei, numărându-se printre cele mai curate mărci – o performanță remarcabilă, ținând cont de oferta generoasă de pe segmentele C şi D. Aşadar, noul Peugeot 308 e-THP 1.2litri 130 Cp introduce excepționalul propulsor pe benzină PureTech în 3-cilindri, un sistem de injecție turbo direct, asociat unei cutii de viteze manuale în 6 rapoarte. Modulară şi compactă, curată şi puternică, motorizarea îmbină eficiența şi tehnologia la cel mai înalt nivel. Sistemul de injecție directă de înaltă presiune (200 bar) şi noua generație turbo asigură o manevrabilitate excepțională la cele mai mici viteze. Cu un cuplu maxim de 230 Nm dezvoltat la o rotație de 1750 rpm, motorizarea oferă cel mai bun raport turație mică/cuplu maxim de pe piață. Peugeot prezintă la Geneva noua tehnologie de reducere a emisiilor BlueHDi Diesel ce echipează deja o mare parte din versiunile Peugeot 308, 308 SW şi 508. Asociind în premieră SCR (Reducerea Catalitică Selectivă) cu filtrul de particule cu aditivare, tehnologia permite reducerea noxelor emise de motorizările Diesel cu până la 90%, un consum şi un nivel al emisiilor CO2 optimizat, eliminând cu 99.9 % particulele. Tehnologia BlueHDi este deja conformă normei de depoluare Euro 6 şi urmează să echipeze treptat toate motorizările diesel ale mărcii.
508 RXH şi 508 Hybrid4
Grație propulsorului Hybrid4, Peugeot vă propune performanțe de neegalat în materie de mediu şi senzații la volan. Cele trei modele Hybrid4 au atras deja peste 36,000 clienți. Cu o putere combinată de 200 CP dezvoltată de motorizările Diesel de 2.0 cu filtru de particule şi un motor electric poziționat în spate, modelele Hybrid4 vă propun o nouă perspectivă asupra condusului cu cele 4 moduri (automatic, ZEV, sport şi 4WD) şi emisii CO2 pornind de la 85 g/km.
Up-market şi senzații inedite la volan
La standul Peugeot din cadrul Salonului Auto de la Geneva, vizitatorii au prilejul de a admira o versiune reprezentativă pentru expertiza mărcii în materie de design şi senzații la volan. Exclusivistul RCZ R, o versiune restilizată a emblematicului coupe sport RCZ, care a atras deja admirația a peste 57.000 entuziaşti, a devenit de la lansarea de la începutul anului, cel mai puternic vehicul de serie din istoria Mărcii. Noua motorizare de 1.6 litri 270 CP, un record pe segmentul său, este conformă normei Euro 6 cu un nivel al emisiilor de doar 145g/km, poziționând astfel RCZ-ul R la un nivel excepțional de performanță şi eficiență. Cu o semnătură luminoasă exclusivistă şi senzații la volan inedite, ampatament coborât şi jante pe 19” modelul RCZ R afişează o ținută deosebit de expresivă; aşezat confortabil în postul de condus etilist, conducătorul auto se bucură de performanțe maxime, grație suspensiei specifice asociate diferențialului cu alunecare limitată de tip Torsen. 2013, an în care modelul 208 a câştigat şi mai multă forță, confirmându-şi poziția pe podiumul segmentului B hatchback în Europa, a fost în același timp un an la superlativ şi pentru Peugeot Sport, cu versiunile de curse ale succesorului și legendara serie Peugeot 2.
Fără îndoială, publicul elvețian se va îngrămădi să admire versiunea 208 T16 PikesPeak: 25 ani de la prima victorie a lui Ari Vatanen în faimoasa cursă americană la bordul 405 T 16. La bordul legendarului 208 T 16 Pikes Peak, ultima versiune 208, (V6 bi-turbo de 3.2l litri, 875 Cp pentru 875 kilograme, atingând suta de kilometri în 1.8 secunde…) Sebastien Loeb doboară recordul pe 20 km de urcare în 8 minute 13.378 secunde.