Strategia Renaulution presupune lansarea a 14 modele noi pana in 2025, dintre care sapte vor fi full electrice, iar sapte vor face parte din segmentele C si D. Toate noile modele vor avea versiuni electrice sau hibrid.
Noua era in care paseste producatorul francez este denumita “Nouvelle Vague” si s-ar traduce prin aducerea modernitatii in industria auto, Renault urmand sa devina un brand al tehnologiei, al serviciilor integrate la bordul vehicului si, ijn acelasi timp curat energetic.
La nivel tehnologic, va exista un ecosistem denumit “Software Republique”, din care vor face parte, alaturi de Renault, furnizori de prima echipare si alti parteneri. Impreuna vor crea un know-how european, care va permite dezvoltarea si echiparea vehiculelor cu sisteme de inteligenta artificiala si cyber-securitate.
In 2022, Renault va introduce un nou sistem de infotainment, denumit My Link, care va integra servicii Google, devenind primul producator popular de automobile ce va aduce aceste servicii la bordul vehiculelor sale.
O noua directie vizeaza ciclul de viata al modelelor Renault, care va fi marit datorita unui proces de reconditionare, ce va avea loc la fabrica din Flins, intr-o cadenta de 100.000 de unitati pe an. Spre exemplu utilitarele diesel vor fi convertite in vehicule alimentate cu biogas su chiar full electric.
In ceea ce priveste energia curata, tehnologia E-TECH ii sigura prezenta in segmentul hibrid, iar platformele electrice CMF-EV si CMF-B EV sunt pilonii pe care Renault isi sustine pozitia de leadership pe piata vechiculelor electrice.
Renault 5 Prototype
Rolul acestui prototip este de a aduce inspiratia si spiritul vremurilor glorioase in epoca moderna. Iar Renault 5 Prototype este gandit in ideea de a democratiza vehiculele electrice in Europa. A fost proiectat ca un city car simpatic, cu personalitate si design de influenta retro. Modelul cult R5 este sursa de inspiratie stilistica a acestui prototip, ce este ancorat in epoca moderna prin finisajele si materialele sale, inspirate din lumea electronicelor, a mobilei si sportului.
Echipa de design condusa de Gilles Vidal a integrat functiile moderne in elemente preluate de la originalul Renault 5: priza de aer de pe capota ascunde portul de incarcare a bateriei, stopurile includ flapsurile, iar lampile de ceata sunt de fapt lumini de zi DRL. Se mai regasesc elemente de personalizare inspirate de originalul R5, pe lateral, la roti si logo-ul de pe hayon. Logo-urile din fata si din spate sunt iluminate, iar steagul Frantei din oglinzile retrovizoare subliniaza ca este “inventat in Franta”.