HighlightStiri

Skoda Enyaq iV, primele fotografii si informatii. Autonomie pana la 500 km.

;;;;;;;

Prefigurata de conceptul Vision iV, Skoda Enyaq este primul SUV electric al marcii, dar si prima Skoda ce foloseste platforma modulara electrica MEB. In plus, devine primul model produs in afara Germaniei, care utilizeaza platforma MEB.

Enyaq are 4.648 mm lungime si 1.877 mm latime, la o inaltime de 1.618 mm. Asa cum ne-am obisnuit de la modelele Skoda, interiorul se anunta a fi unul foarte spatios, iar ampatamentul de 2.765 mm este un garant al acestei afirmatii. Pentru portbagaj, oficialii au anuntat un volum de 585 litri.

Daca din punct de vedere estetic ne multumim deocamdata cu imaginile modelelului camuflat si valoarea Cx-ului de 0,27, iar despre interior stim ca are un ecran central de 13 inci si, optional, head-up display cu realitate augmentata, Skoda a oferit cele mai asteptate informatii. Si anume cele legate de partea de propulsie, autonomie si incarcare. Astfel, versiunea de baza, iV 50, are un motor electric de 109 kW (148 CP) plasat in spate, care transmite puterea doar puntii posterioare. Bateria acestei versiuni are 55 kWh (net 52 kWh) si asigura o autonomie de maxim 340 km.

Urmatoarea in gama, iV60, pastreaza aceeasi configuratie RWD, dar motorul are 132 kW (180 CP), iar bateria de 62 kWh (net 58 kWh) creste autonomia pana la 390 km. Enyaq iV80 are tot tractiune spate, dar motor de 150 kW (204 CP), baterie de 82 kWh (net 77 kWh) si autonomie maxima de 500 km. Este modelul cu cea mai mare autonomie posibila, pentru ca versiunile supoeerioare 80X si vRS, care folosesc aceeasi baterie au o autonomie maxima de 460 km.

Explicatia vine din greutatea suplimentara adusa de un al doilea motor electric plasat in puntea fata (prin urmare sunt AWD). Puterea maxima creste evident, la 195 kW (265 CP), respectiv 225 kW (306 CP). Enyaq iV vRS este cea mai rapida, accelerand de la o la 100 km/h in 6,2 secunde, viteza maxima fiind de 180 km/h.

SUV-ul electric se poate incarca la priza casnica de 230 V si putere de 2,3 kW (producatorul nu declara timpul necesar, ci doar ca operatiunea se poate face peste noapte), la un wall box de 11 kW (intre 6 si 8 ore in functie de starea bateriei), ori la o statie de mare putere cu o putere maxima de 125 kW (40 de minute de la 10% la 80%).

Productia lui Enyaq va incepe la sfarsitul acestui an, lansarea pe piata urmand sa aibe loc in 2021. Pentru a aniversa cei 125 de ani ai companiei, Skoda va propune o editie limitata la 1.895 de exemplare. Denumita Founder’s Edition, aceasta va avea cateva dotari speciale si un look usor diferit.

Share

Leave a Reply

twelve + 14 =