Subaru intentioneaza sa schimbe strategia si sa treaca de la masini de nisa la modele mainstream. Nivelul de vanzari si rata de profit de pe urma actualelor modele nu mai sunt la inaltime, ceea ce a determinat conducerea marcii nipone sa se gandeasca la schimbarea strategiei.
O repozitionare pe piata va fi complicata si va implica foarte multa promovare in media, pentru un nou public tinta. Yasuyuki Yoshinaga, presedintele Subaru, a recunoscut ca in interiorul companiei sunt dezbateri intense daca ar trebui sa se continue ceea ce Subaru stie sa faca atat de bine sau daca ar trebui luata directia cresterii vanzarilor.
„Unii oameni din interiorul companiei isi doresc sa facem mai multe masini si mai ieftine, dar oare este aceasta directia cea mai buna pentru noi?”, se intreaba boss-ul Subaru.
Yoshinaga nu a oferit inca un raspuns clar dar a specificat ca este vremea dezbaterilor si in curand va veni vremea unei decizii majore, in urma careia Subaru va urma un drum sau altul. „Nu ar trebui sa vorbim doar despre volume. Ar trebui sa facem masinile pe care doar noi stim sa le facem”, a incheiat oficialul nipon.