![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9686.jpg)
Ei bine, daca in urma cu doi ani testam versiunea 4WD a noii generatii CR-V si intelegeam de ce Honda a renuntat la diesel, acum conducem un 2WD. Intre timp, japonezii au operat cateva modificari SUV-ului, menite sa ii aduca un aer mai fresh. In plus, intreaga familie CR-V are in standard tehnologia hibrid, iar titulatura este acum e:HEV, fara de badge-ul “Hybrid”.
Acest detaliu poate fi folosit ca si semn de recunoastere intre versiunea initiala si cea actuala, imbunatatita. Practic, este o aliniere la denumirea pe care a introdus-o Jazz, ca referire la umbrela de solutii Honda e:TECHNOLOGY. Motorizarea este aceeasi, un sistem hibrid care functioneaza incredibil de eficient si realizeaza consumuri mai mici decat un diesel de putere similara.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9727.jpg)
e:HEV economic si de mare finete
Noua tehnologie hibrid Honda are toate motivele sa fie considerata una dintre cele mai reusite de pe piata. Afirmatia mea se bazeaza atat pe cifrele de consum, cat si pe modul in care ruleaza masina si logica de conlucrare dintre termic si electric. In primul rand, CR-V este unul dintre cele mai silentioase si confortabile modele din segment, iar o mare parte din acesta calitate este datorata sistemului hibrid, care nu este un mild, asa cum ar putea crede unii.
Si asta pentru ca mica baterie suplimentara poate sustine rularea exclusiv electrica, pe o distanta maxima de 2 km, in asa numitul mod Electric Drive. Tehnic, sistemul este format dintr-un motor cu benzina (ciclu Atkinson) de 2.0 litri si 145 CP, un motor electric de tractiune, ce dezvolta 184 CP si 315 Nm si unul electric cu rol de generator.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9708.jpg)
Plecarile de pe loc se fac exclusiv electric, de asemenea deplasarea cu viteze mici, in trafic “bara la bara” nu va accesa motorul cu ardere interna. Acesta va intra in functiune cand apas mai energic pedala de acceleratie, masina trecand automat in modul Hybrid Drive, in care termicul actioneaza doar ca un furnizor de energie pentru motorul electric care antreneaza rotile. In fine, pe autostrada masina va functiona cu preponderenta in modul Engine Drive, cand motorul termic preia sarcina de antrenare a rotilor, dar incarca si bateria in acelasi timp.
Oricum, fie oras, fie drumuri nationale, ori autostrada, CR-V e:HEV 2WD a consumat foarte bine, cu valori urbane pe care un diesel de 2 litri si 180 CP nu le-ar putea atinge niciodata. Adica undeva in jur de 6,5 l/100 km. Extraurban sunt doua scenarii: unul pe drumuri nationale, unde CR-V-ul poate rula fara probleme cu 5,5 l/100 km, iar autostrada, terenul cel mai defavorabil pentru orice hibrid, reclama intre 7,3 – 7,5 l/100 km, mers pe cruise control cu 130 km/h.
Interior foarte inacapator si confortabil
Primul element cu care vii in contact este scaunul, iar CR-V sta excelent din acest punct de vedere. Cele doua din fata sunt generos dimensionate, suficient de mari chiar si pentru persoane mai corpolente, cu tetiere care se regleaza la milimetru, datorita unui sistem ce permite inclusiv inclinarea fata-spate. Acelasi confort si spatiu enorm am regasit pe locurile din spate, unde CR-V este absolut imensa.
Pe bancheta, in spatele scaunului soferului, reglat in pozitia mea de condus, aveam atat loc la genunchi incat puteam sta aproape lungit (la 1,77 m inaltime). Inclusiv deschidere portierei este generoasa, ba chiar si locul din mijloc este foarte primitor, fiind relativ moale si lipsit complet de tunel median. Cu 497 litri, portbagajul are un volum suficient pentru o familie cu copii, dar mi-as fi dorit sa gasesc acolo si carlige pentru agatarea sacoselor.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9711.jpg)
Locurile de depozitare abunda insa in habitaclu. Cel putin intre scaunele frontale sunt doua locasuri pentru doze, cotiera cu spatiu compartimentat imens, plus inca o zona la baza consolei, usor modificata in urma faceliftului, pentru a oferi inca si mai mult loc. Deasupra se afla interfata transmisiei CVT, cu butoane individuale P, R, N, D. Vizual arata foarte bine, iar functional nu prea ai ce sa reprosezi… asta daca nu vrei sa intorci rapid din trei miscari si ar cam trebui sa te uiti pe ce apesi, comparativ cu un levier pe care il manevrezi instinctiv.
Sistemul de infotainment folosit de CR-V are un ecran de 7 inci, inclinat usor catre spate, cu sensibilitate touch buna si fara delay in functionare. Se regasesc aici navigatia, conectivitatea Apple CarPlay si Android Auto, functii ale masinii, ba chiar anumite comenzi ale climatizarii automate. Aceasta a pastrat si interfata fizica, cu butoane.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9696.jpg)
Am apreciat locul de sprijin al genunchiului drept, pe consola centrala, unde este prevazuta o zona moale, acoperita cu piele. Pe de alta parte, pe plansa de bord, sub pielea care imbraca bordul nu este acea spuma poliuretanica moale, specifica modelor nemtesti, ci o baza destul de tare. Lejerul facelift a adus si incarcare wireless, care lipsea pana acum la CR-V, insa este disponibila doar pentru echiparea de top. Chiar si fara acela, sunt doua porturi USB in fata si doua in spate, deci este foarte putin probabil ca un pasager sa ramana cu telefonul descarcat.
Cum se comporta la drum
Pe langa faptul ca este economic, sistemul hibrid al lui CR-V are si calitati dinamice interesante. Daca in oras partea electrica predomina si aduce cu sine silentiozitate, pe drumurile nationale masina se dovedeste a fi foarte odihnitoare. De altfel, Honda foloseste pentru prima data la CR-V sistemul Active Noise Cancellation prin intermediul sistemului de difuzoare, dar si bucse hidraulice la suspensie, o solutie intalnita la modelele premium. Masina agreeaza cu dezinvoltura drumurile mai stricate, fara a-si perturba pasagerii, insa pe portiunile virajate are un ruliu important.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9689.jpg)
Directia este la randul ei imbunatatita fata de vechea generatie cu doar 2,3 ture pentru complet bracat dreapta-stanga. In practica se traduce printr-o reactivitate superioara si un raspuns mai rapid in negocierea curbelor. Nu acelasi lucru il pot spune despre asistare, care ramane in registrul confortului. Mai precis, daca fortati masina pe serpentine, volanul nu se va “incapatana” mai mult sa ofere rezistenta, ci va ramane aproape la fel de usor de manevrat, cu un feedback arbitrar.
De mentionat ca majoritatea echipamentelor de asistare a condusului sunt in standard inca de la prima versiune de echipare si includ cruise control adaptiv cu functie Stop&Go, sistem de mentinere a benzii de circulatie, sistem de avertizare si asistenta pentru parasirea benzii de circulatie, franare asistata pentru atenuarea coliziunilor, sistem de de avertizare parasire banda de circulatie si sistem de asistenta parasire carosabil.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9704.jpg)
Cat priveste sportivitatea, CR-V e:HEV are un raspuns bun, sustinut de componenta electrica, ceea ce se simte in special la reprize. Si aici trebuie tinut cont ca transmisia este un CVT, care va tura motorul continuu si la valori inalte pe durata acceleratiei la podea, ceea ce nu prea este pe gustul meu. Sunt situatiile in care masina nu mai este atat de silentioasa si trebuie putin invatata si inteleasa pentru a obtine maximul de reactivitate.
Buget
Gama Honda CR-V este disponibila exclusiv cu sistemul hibrid prezentat mai sus. Sunt trei niveluri de echipare – Elegance, Sport Line si Executive – cu un pret de pornire de 37.000 de euro, TVA inclus, pentru versiunea Elegance 2WD. Lista dotarilor standard si optionale, culorile si tapiteriile disponibile, precum si pachetele de accesorii originale lem gasiti aici.
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9718.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9720.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9701.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9698.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9694.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9702.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9705.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9707.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9697.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9714.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9730.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9728.jpg)
![](https://voom.ro/wp-content/uploads/2022/02/IMG_9686.jpg)