Acum cateva luni echipa Top Gear, aflata la filmarea unui episod in Argentina, a starnit furia unei multimi locale si a trebuit sa paraseasca de urgenta tara. Pentru a fi protejati, membrii echipei de filmari in frunte cu cei trei prezentatori Top Gear – Jeremy Clarkson, James May si Richard Hammond – au plecat din Argentina fara masinile cu care erau prezenti pentru a filma.
Acum, BBC incearca sa recupereze automobilele. Totul s-a intamplat in regiunea sudica Tierra del Fuego, unde Lotus Esprit-ul lui James May, Ford Mustang-ul lui Hammond si modelul Porsche 928 care apartinea lui Clarkson au ramas in mainile celor rasculati impotriva staff-ului britanic. Reprezentantii Top Gear au contactat fortele locale de ordine pentru a incepe demersurile recuperarii acestor automobile.
Initial nu s-a stiut motivul pentru care prezentatorii Top Gear au starnit furia localnicilor, insa rapoartele ulterioare au scos la iveala o noua traznaie de care Jeremy Clarkson se face responsabil. Placuta de inmatriculare de pe masina lui Clarkson era H982 FKL, ceea ce localnicii au gasit ca fiind o referire la razboiul din 1982 pentru insulele Falklands, scurt conflict militar intre Regatul Unit si Argentina.
Vestea s-a raspandit repede si o multime numeroasa a luat cu asalt hotelul unde se aflau cazati membrii Top Gear. Cei 30 de componenti ai staff-ului au reusit sa scape de multime escortati de politie peste granita, in Chile. Masinile au intrat in custodia autoritatilor care incearca sa rezolve birocratic problema returnarii. Se pare ca era nevoie de o solicitare scrisa pentru ca acestea sa poata fi returnate proprietarilor de drept.