Teste

Un sedan de manual – Test Mazda3 Skyactiv-G150

De 19 aprilie 2020No Comments
; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ;

Orice pasionat al domeniului automobilistic stie ca Mazda este o marca inovatoare in ceea ce priveste motorizarile cu benzina. In ciuda trendului general, de a folosi cilindree mica si supraalimentare, japonezii dezvolta si rafineaza in continuare aspiratia naturala. O tehnologie care vine cu o fiabilitate exemplara, un consum mic de combustibil si o functionare extrem de “catifelata” in orice zona a turometrului. Secretul consta tocmai in cilindreea mare, de 2 litri, de unde si o trasatura nativa de confort in exploatare. In testul de fata este prezenta versiunea Skyactiv-G150 Mild-Hybrid, adica 150 CP si transmisie manuala cu sase trepte.

Sex-appeal exterior

In opinia mea, Mazda3 sedan este cel mai frumos si echilibrat model compact in trei volume din segmentul mainstream. Este un fel de mini Mazda6, senzatie pe care nu o am doar eu, ci am primit chiar intrebari in acest sens. Caroseria vine cu forme omogene, nu este nimic fortat, ca si cum ar fi fost adaugat un al treilea volum, iar senzatia generala este a unui sedan sportiv cu valente premium. Am apreciat cele doua evacuari reale din extremele caroseriei, in contextul in care acum sunt multe modele care “mimeaza” terminatii de esapament desenate in bara posterioara.

Jantele de 18 inci cu anvelope 215/45 si farurile adaptive cu tehnologie LED sunt parte a echipamentului de serie in cazul modelului testat, echipare Plus cu Sound & Style Packs (24.290 euro, TVA inclus). Iar cui ii place culoarea caroseriei, denumita rosu Soul Crystal, trebuie sa scoata din buzunar o suma nu tocmai mica, de 690 euro. Este cea mai scumpa nuanta metalizata din paleta de culori, pentru ca altfel mai sunt destule versiuni cromatice metalizate la 390 de euro.

Interior croit pentru sofer

De ce este croit pentru sofer? Pentru ca ofera probabil cea mai placuta experienta de condus din segment si o pozitie de condus impecabila, pentru ca nu este cea mai spatioasa pe bancheta si nici nu are cel mai mare portbagaj dintre sedanurile compacte. Dar sa le iau pe rand.

In trend cu celelelalte modele din gama, Mazda3 are o plansa de bord minimalista  cu majoritatea functiilor accesate via controller-ului dintre scaune si proiectate pe dislay-ul color de 8,8 inci de pe consola centrala (vechea generatie avea ecran de 7 inci). Grafica nu este spectaculoasa, ci foarte la obiect, sobra si simplu de inteles.

Cei care se asteapta la animatii spectaculoase vor fi dezamagiti. Insa usurinta cu care gasesti meniurile si logica sunt fara repros, cu atat mai de apreciat cu cat la vechea generatie navigarea printre functii era usor complicata. In plus, comparativ cu majoritatea concurentilor, Mazda3 ofera in standard chiar de le echiparea de baza sistem de navigatie. Bineinteles, conectivitatea Apple CarPlay si Android Auto sunt incluse, iar modelul testat are sistem audio premium BOSE, cu 12 difuzoare.

Virtualul si-a facut loc si in spatele volanului, unde indicatorul central isi poate schimba grafica, intre una mai artistica, integrand silueta masinii si vitezometrul digital si una clasica, gen ceas. Altfel, turometrul si indicatoarele pentru carburant si lichidul de racire sunt analogice.

Scaunele sunt desenate generos si corect, atat cele frontale cat si in spate, cu sezut lat si decupare atenta. Reglajul cu clicket nu aduce insa precizia unui buton rotativ sau a unei actionatri electrice, dar nu pot trece acest detaliu la minusuri. Mai degraba, consider ca oglinda retrovizoare exterioara este pozitionata prea aproape de postul de conducere, pe usa si nu pe montantul A, ceea ce implica uneori sa indrepti capul catre ea, nu numai privirea.

Mazda a desenat un volan cu tenta retro, dar sportiv si cu grip perfect, iar fata de vechea generatie are acum butoanele mult mai ergonomic pozitionate. Locasurile pentru bauturi au migrat de langa cotiera centrala, unde riscai sa le atingi cu cotul la modelul anterior, regasindu-se acum la baza consolei centrale. Intre scaune, langa controller-ul rotund – dar pe partea dinspre pasager – este si butonul de volum, pe care l-as fi preferat mai la indemana, in zona plansei de bord.

Din punct de vedere al calitatatii, habitaclul este lucrat admirabil, cu grija pe care Mazda o descrie ca “Japanese Takumi craftmanship”. Takumi este un vechi cuvant japonez, care inseamna “artizan”, iar singurul brand care mai aduce in discutie acest termen este Lexus. Si chiar acesta este nivelul de finisare al interiorului, unul care poate accede in segmentul premium, cu o alegere si combinatie interesanta a metarialelor. 

Desi Mazda3 are un ampatament de 2725 mm, mai mare decat al lui Golf, Astra, Megane, Octavia si lista poate continua, locurile din spate sunt mai inghesuite decat ale modelelor mai sus citate. Principala cauza este spatiul disponibil la nivelul genunchilor, chestiune care intra in atentia pasagerului asezat in spatele unui sofer de 1.80 metri inaltime.

Chiar si accesul la bancheta ridica ceva probleme, din cauza decuparii curajoase a portierei. Iar sistemul de climatizare nu are prevazute si aici guri de ventilatie. Sunt si multe locuri de depozitare, cu buzunare foarte generoase atat in portierele anterioare, cat si in cele posterioare, putand primi PET-uri voluminoase, nu doar mici obiecte personale.

Cei 20 cm adaugati la consola spate, comparativ cu hatchback-ul se regasesc in volumul superior al portbagajului – 444 litri fata de 351 litri la hatchback – ceea ce este rezonabil pentru nevoile unei familii. Bancheta se rabate simplu, prin intermediul a doua manete din portbagaj, suprafata rezultata fiind una plata. Aici am gasit un detaliu ce nu a primit aceeasi atentie premium ca restul habitaclului si anume brida fixa a incuietorii portbagajului, ramasa la vedere, fara a fi mascata.

Cat despre dotarile interioare, ei bine toata gama Mazda3 ofera in standard aer conditionat (manual la versiunea de baza si automat la urmatoarea), stergatoare cu duze incorporate, head-up display, frana de parcare electrica cu functie Auto Hold, oglinzi electrice rabatabile, geamuri electrice, volan multifunctional imbracat in piele. Masina pe care am avut-o in test, versiunea de echipare Plus (adica imediat dupa cea de baza) mai ofera, printre altele, scaune fata incalzite, volan incalzit, senzori de parcare fata si camera video spate.

Cum se conduce

Pentru a te bucura la maximum de masina, trebuie sa uiti de pattern-urile pe care le ai sapate de catre motoarele mici turbo si sa iti readuci aminte cum se conduce o benzina aspirata. Asta inseamna sa insisti in zona inalta a turometrului si sa mentii acolo turatia, fara teama unui consum mult mai mare. Pentru ca asa stie sa lucreze un astfel de motor.

In conditiile in care cei 213 Nm (nu foarte multi in valoare absoluta) se obtin la 4.000 rpm, iar zona rosie incepe aproape de 7.000 rpm (puterea maxima se obtine la 6.000 rpm) este o reala placere sa te joci in aceasta plaja. Nu cautati insa redemaraje prompte, ori reprize spectaculoase in zone specifice unui motor turbo. Recompensa vine “sus”, iar motorul prinde viata si se aude foarte placut, maturand ceasul turometrului cu o dezinvoltura foarte placuta. 

Raspunsul nu trebuie confundat cu al unui turbo, pentru ca Skyactiv-ul nu are un moment in care sa iti impinga tetiera in ceafa, asa cum se intampla cand turbina unui motor aspirat fortat incepe sa sufle mai mult aer in cilindri. Este cumva ca diferenta dintre un vin acidulat care iti trimite instantaneu furnicaturi inspre sinusuri si unul corpolent, care se lasa parca mestecat pentru buchetul sau.

Asa ca nu fiti surprinsi daca, pe autostrada, intr-o repriza prelungita, va veti regasi mult peste 100 km/h in treapta a treia. Mazda3 este omasina rapida daca este exploatata corespunzator si, da, pe drumurile virajate cere mai multa implicare din partea soferului. Trebuie sa ma joc mai mult cu schimbatorul de viteze, pentru a sta mereu in zona de cuplu maxim, fara caderi de turatie foarte mari intre trepte.

Si levierul scurt insoteste placut experienta de condus, cu o timonerie precisa si inserari precise (nu la fel de scurte ca la MX-5). De altfel, setarea generala este de asa natura incat Mazda3 se simte in largul ei si conducand relaxat si sportiv. Pe portiunile sinuoase, sistemul G-Vectoring Control Plus (GVC+) ajusteaza nivelul cupului in functie de unghiul bracare al rotilor, temperand impulsurile directiei atat la intrarea cat si la iesirea din curba. 

Chiar daca puntea spate nu are suspensie independenta, schimbarile de mase, ori ruperile de ritm sunt gestionate corect. Adevarul este ca Mazda3 se conduce cu o placere si usurinta pe care cu greu o regasesti la alt model din clasa compacta. Directie corect asistata, feedback solid, pedala de frana bine modulabila si silentiozitate laorice regim.

Iar ca sfat personal, legat de confortul general, este sa alegeti anvelope de iarna cu jante de dimensiuni mai mici, pentru ca diametrul de 18 inci si talonul mic nu sunt bune prietene cu drumurile proaste. Echiparea de serie ofera un pachet extrem de generos de asistare a condusului, incepand cu cruise control adaptiv, sistem de mentinere a benzii si monitorizare a unghiuluimort, franare inteligenta in oras, recunoastere semne de circulatie si asistent faza lunga.

In fine, motorul a primit si un sistem Mild-Hybrid (24V) cu rolul de mari eficienta in exploatare. Nu este vorba despre un motor electric in sine, care poate propulsa masina, ci de integrarea unei baterii Li-Ion si a unui alternator generator (ISG), atasat motorului, care poate transmite, la nevoie, 6 kW grupului motopropulsor.

Asta poate insemna ajutor in acceleratie, suplimentare de cuplu in timpul schimbarilor de treapte, ori energie pentru sistemul stop-start. Tragand linie, Mazda3 vine cu un consum foarte bun pentru cilindreea si puterea sa, cu o medie de aproximativ 8 l/100 in oras si in jur de 5,5 – 6 l/100 km in afara lui, incluzand si autostrada. 

Concluzie

Cu siguranta, 3 este un model aparte in clasa compacta, iesind in evidenta prin motorizarile Skyactiv, calitatea aproape premium, modul in care se conduce si echiparea standard extrem de bogata. Mazda pastreaza traditia si ofera hatchback-ul si sedanul la preturi identice, asa ca alegerea este o chestiune de gust si de functionalitate.

Daca in Romania nu se resimte foarte puternic, pietele din Vest cu siguranta si-ar fi dorit si o versiune break, insa Mazda3 nu ofera aceasta posibilitate. Ca si optiuni de motorizare, mai exista versiunea depotentata, Skyactiv-G122 (adica 122 CP), cu pretul de baza de 20.390 euro, respectiv Skyactiv-X180, care porneste de la 23.590 euro. Transmisia automata este oferita doar cu motoarele de 150 CP si 180 CP, iar cel din urma poate fi asociat si cu tractiune integrala, o premiera pentru Mazda3.

 

 

 

Share

Leave a Reply

ten − five =