DS 7 este primul produs dezvoltat de la zero lansat de DS Automobiles, folosind platforma tehnica EMP2, regasita la multe modele din Grupul PSA, inclusiv la Opel Grandland X. Este cel mai mare SUV al marcii, venind cu calitati si dotari ce il plaseaza fara echivoc in lupta cu modele precum BMW X1, Audi Q3 sau Mercedes-Benz GLA. Mai mult decat atat, ofera si aceasta versiune plug-in hybrid, cu care intra pe terioriul versiunilor electrificate de performanta.
PHEV reusit
Era si pacat ca DS sa nu foloseasca tehnologia PHEV pentru DS 7, avand in vedere expertiza pe care o are PSA in acest domeniu. In plus, sistemul vine la pachet cu tractiune integrala, masina putand acum sa isi puna in valoare mult mai bine garda la sol ridicata.
Configuratia tehnica prevede trei motoare, incepand cu termicul 1.6 turbo, de 200 CP/6.000 rpm si 300 Nm/3.000 rpm, asociat cu cate un motor electric pe fiecare punte (110 CP in fata si 113 CP in spate). Din acest mix rezulta valorile totale de 300 CP si 520 Nm, care transforma DS 7 E-Tense intr-un SUV extrem de rapid, ce atinge prima “suta” in 5,9 secunde.
In exploatare am descoperit o masina foarte prompta la comenzi, cu rezerva instantanee de cuplu si o transmisie automata cu opt trepte, foarte fin setata cu motorizarea. Aportul electric aduce schimbari line de treapta si capacitate de redemarare surprinzator de buna. Cel putin pe autostrada te poti trezi foarte usor la viteze mai mari decat cea legala, pe de o parte usurintei cu care le atinge, iar pe de alta parte datprita confortului la rulare. De la un model premium asteptarile sunt cu atat mai ridicate in ceea ce priveste confortul deplasarii.
Dincolo de elementele pasive care contribuie la acest lucru, precum scaunele, antifonarea, ori sistemul audio, sunt multe alte elemente care concura la acest lucru. Iar suspensia este, in cea mai mare parte a timpului, cea care se ocupa de acest deziderat.
Asa cum spuneam mai sus, DS Active Scan Suspension are rolul de a anticipa imediata apropiere a denivelarilor si seteaza exact comportamentul amortizoarelor pentru a diminua la maximum socurile. DS 7 Crossback E-Tense se comporta foarte bine din acest punct de vedere, iar jantele de 19 inci nu compromit foarte mult finetea rularii pe drumuri proaste.
In oras se conduce usor, gratie unei asistari lejere a directiei si, ce este mai important, poti merge aproape exclusiv electric daca ai drumuri de maxim 40 km. Chiar daca autonomia maxima anuntata de producator este de 58 km, eu nu am reusit sa merg cu emisii zero mai mult de 40 km, cu aerul conditionat in functiune si un trafic sufocant. Bateria vine cu o capacitate de 13,2 kW pentru care DS anunta un timp de incarare de la 0 la 100%, de aproximativ 2 ore la o statie de 22 kW.
Ceea ce este apreciabil, dupa un traseu de aproxiativ 700 de km, incluzand 400 km autostrada, 50 oras si restul drumuri nationale, cu masina incarcata la 75% si mers ci viteze legale, consumul mediu inregistrat a fost de 7,1 l/100 km. Este o valoare excelenta pentru un SUV de 1,8 tone si 300 CP.
Interior lucrat atent
DS 7 Crossback E-Tense propune un habitaclu unic printre concurenti. Motivul romboidal, folosit discret la exterior, este leitmotivul interiorului, incepand de la forma butoanelor, pana la cea a boxelor sistemului HiFi Focal Electra (1.132 euro), grafica display-urilor si chiar aspectul finisajelor. Tapiteria neagra din piele Nappa DS Inspiration OPERA (2.748 euro) are un efect excelent, atat vizual, cat si tactil, amintind de fotoliile de piele din lounge-urile cluburilor exclusiviste.
Sunt multe detalii studiate cu atentie, practic nu exista suprafata si textura pe care designerii sa nu isi fi pus amprenta. Iar aici ma refer la butoanele rotative de pe volan, finisate cu motivul romboidal de diamant, tastele de langa levierul de viteze, in stilul comenzilor aeronautice, butonul de pornire al motorului dintre aeratoarele centrale de pe consola si faptul ca la apasarea acestuia, de deasupra culiseaza un ceas BRM R180 al orologierului premium francez cu acelasi nume.
Dotarea de fata, topul Grand Chic, vine cu reglaje electrice, inclusiv pentru spatarul banchetei, sistem Night Vision (1.399 euro, la pachet cu camera 360 gr. vision) si chiar suspensie cu amortizare comandata de o camera video pozitionata la nivelul parbrizului, care “citeste” drumul. Aceasta se numeste DS Active Scan Suspension si functioneaza pe acelasi principiu intalnit la modelele Mercedes-Benz.
In DS 7 Crossback E-Tense te regasesti intr-o ambianta eleganta si care denota confort. Asa sunt desenate scaunele, asa se simte directia, mai asistata decat la un BMW sau Audi, au fost luate in seama detalii precum dublarea buzunarelor usilor cu un material moale, iar podeaua din spate este neteda precum o foaie de hartie.
Asa ca cine sta aici va avea o liberatate de miscare mai mare in absenta tunelului central, iar ampatamentul de 2.738 mm ofera un spatiu foarte bun. De altfel, masina are valente de habitabilitate si spatiu peste ale concurentilor, inclusiv portbagajul de 555 litri si faptul ca plierea banchetei releva o suprafata de incarcare perfect plana.
Nu am regasit o pozitie de condus de nota zece, in orice caz, nu la fel de buna ca a nemtoaicelor, iar anumite elemente, precum manetele din spatele volanului sau levierul de viteze, aduc aminte de modele Peugeot sau Citroen din segmentele inferioare.
Sistemul de infotainment, cu dislpay tactil de 12 inci, la care se adauga instrumentarul de bord tot de aceeasi dimensiune, sunt foarte configurabile. O multime de layout-uri pot fi accesate, sunt multe meniuri, informatii diverse, pictograme cu multe culori. Pentru a fi perfecte ar trebui ca softul sa fie insa mai rapid, pentru ca exista deseori un delay intre momentul in care dai comanda si schimbarea de pe ecran.
Buget
Modelul testat costa 60.179 euro, cu TVA inclus, din care se scad aproximativ 5.200 de euro, valoarea maxima a ecotichetului pentru autovehicul plug-in hibrid. Suma trebuie privita prin prisma concurentilor sai si a faptului ca suntem in segmentul premium.
Sigur, pentru moment, DS 7 Crossback E-Tense are de luptat nu numai cu concurenta, ci si in ceea ce priveste impunerea unei imagini pe piata. Este o marca tanara si nu este una generalista, unde pretul ar conta in top 3 calitati alese de clienti la cumparare. Cine cauta un SUV premium de aceste dimensiuni ia in calcul mai multe aspecte. DS 7 Crossback bifeaza la toate capitolele si o face foarte bine.
Are materiale de cea mai buna calitate, un interior excelent, ofera confort laudabil si o echipare standard bogata. Iar in versiunea PHEV are si tractiune integrala, fiind chiar una dintre masina cu care Presedintele Frantei, Emanuel Macron calatoreste in deplasarile oficiale. Sigur, poate exista cerere de 4×4 si pentru versiunile entry-level, unde DS 7 nu ofera aceasta posibilitate, ori pentru motorizari de capacitate cilindrica mai mare sau cu mai multi cilindri, tipic pentru segmentul premium.
DS 7 Crossback E-Tense ramane o aparitie speciala in segment, cu influente fashion si personalitate puternica. In plus are meritul de a fi unul dintre primele modele ale marcii, un adevarat pilon ce a pregatit lansarea celorlalte modele si un varf de lance al tehnologiilor disponibile in acest moment la nivelul Grupului PSA.