
Directorul principal de la Tata Motors, Karl Slym, a decedat dupa ce a cazut din camera unui hotel din Bangkok. Slym se afla in Thailanda la o intalnire cu directorii locali ai companiei auto indiene.
Managerul britanic in varsta de 51 de ani s-a alaturat producatorului din India in 2012, dupa o lunga activitate la Toyota UK si GM India si China.
Tata l-a angajat pe Slym pentru a organiza procesul de fabricare, vanzare si distributie, insa in atributiile sale nu intrau marcile Jaguar si Land Rover.
Compania indiana a remis presei un comunicat in care deplange disparitia directorului sau. Cauzele decesului sunt investigate de politie, care ia serios in calcul varianta sinuciderii.