Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea și Road Runner Racing Team au urcat în același timp pe prima treaptă a podiumului în CNK Dunlop 2013, ieri pe pista de karting din Tunari.
București, 5 august 2013 – Programată conform calendarului competiţional FRAS, în perioada 3-4 august a.c., pe circuitul AMCKart din Bucureşti, cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2013 a aliniat la start nu mai puțin de 57 de piloți acreditați FRAS, cei mai mulți dintre aceștia luând startul la clasa KZ.
Evenimentul, care a debutat sâmbătă la ora 9.00 cu cele cinci sesiuni de antrenamente libere, de câte zece minute pentru fiecare dintre clasele concurente, nu a fost lipsit de surprize. Ziua de duminică, rezervată manșelor de concurs finale, a asistat la o neașteptată victorie comună a echipelor Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea și Road Runner Racing Team, care au terminat etapa la egalitate de puncte, dar și la excluderea din concurs a trei piloți de la clasa KID KART.
Victoria la clasa regină KZ i-a revenit după 18 tururi de pistă pilotului sportiv al echipei Palatul Copiilor Rm. Vâlcea, Matei Mihăescu, care a reușit o bună performanță în fața lui Andrea Raimondi și a coechipierului său, Eduard Bîrloiu.
Un constant al numărului de kart 12, bistrițeanul Mihai Dudașu a punctat pentru echipa vâlceană cu o victorie decisivă la clasa N100. Dudașu s-a impus în fața urmăritorilor săi, Alin Henț și Eduard-Robert Zamfirache, completând 17 tururi de pistă în finala de duminică a etapei a IV-a a CNK Dunlop 2013.
Podiumul clasei KF a fost dominat încă o dată de Anton Bianca, sportiva echipei Palatul Copiilor Rm. Vâlcea obținând din nou o victorie decisivă în fața urmăritorilor săi. Podiumul clasei în această etapă a CNK Dunlop 2013 a fost completat de Teodor Gal și Monir Halawani.
Victoria în finala Rotax i-a revenit lui Daniel Vonica. Pilotul, urmărit de ghinion în sezonul precedent al Campionatului Național de Karting Dunlop, a punctat prin victoria sa pentru echipa Road Runner Racing Team, completând 16 tururi de pistă în cursa finală de duminică.
La KFJ, MINI, Rotax MINI, KID și PUFO victoriile au fost adjudecate de Nicholas-Sebastian Pascu, Vlad Gyenge, Theodor Nicoară, Raul Pop și Marco Bota, acesta din urmă punctând într-o dispută deja obișnuită la clasa celor mici și aducând puncte importante pentru echipa sa prin devansarea urmăritorilor săi, Răzvan Onoaie, Gabor Vereș și Remus Mihnea Tudorancea.
Rezultatele oficilale ale etapei a patra a Campionatului Național de Karting Dunlop 2013 vor fi anunțate de către FRAS după omologare. Următoarea etapă a CNK Dunlop 2013 va avea loc la Prejmer în perioada 31 august – 1 septembrie a.c.