Uzina Vehicule şi Uzina Mecanica şi Şasiuri, cele două mari uzine situate pe platforma industrială Dacia de la Mioveni, au noi directori, începând cu luna octombrie 2013. La Uzina Vehicule, Cornel Olendraru îl înlocuieşte pe Charles Morillo, care a ocupat această funcţie din 2007 până în prezent. Conducerea Uzinei Mecanica şi Şasiuri va fi asigurată de Philippe Nottez. Managementul celei din urmă a fost asigurat, timp de un an de zile, între 2012 şi 2013, de Cornel Olendraru.
Cornel Olendraru, în vârstă de 43 de ani, s-a alăturat Dacia în anul 2010, în funcţia de director fabricaţie Uzina Mecanica şi Şasiuri, ulterior devenind directorul acesteia. În prezent preia responsabilităţile de management al Uzinei Vehicule de la Charles Morillo, care iese la pensie. Cornel Olendraru va coordona activitatea celor 8.400 de angajaţi ai Uzinei Vehicule Dacia.
Philippe Nottez, în vârstă de 54 de ani, lucrează la Renault din anul 1984 şi are o experienţă solidă în fabricaţie, în diverse uzine ale Grupului. Nottez îl înlocuieşte în funcţia de director al Uzinei Mecanica şi Şasiuri pe Cornel Olendraru şi va coordona activitatea a 3.800 de salariaţi.
« Sunt onorat să preiau conducerea uzinei de vehicule Dacia, până ieri, clientul principal al uzinei mecanice. Pe toată platforma de la Mioveni găsesc o echipă de oameni motivaţi, pasionaţi de lucrul bine făcut şi mândri de maşinile făcute în România. Avem şansa de a avea în fabricaţie produse noi care se vând foarte bine, noua gamă Logan şi noul Duster fiind foarte bine primite pe toate pieţele lumii. Ca uzină, atenţia noastră cea mai mare este de a răspunde angajamentului luat faţă de fiecare client care cumpără o Dacie : o maşină de calitate ireproşabilă la un preţ imbatabil. Nu e întotdeauna lucrul cel mai uşor .Un drum lung a fost parcurs pentru a face din marca Dacia o marcă cunoscută şi recunoscută, sunt foarte optimist şi încrezător în potenţialul echipei mele de a merge şi mai departe, de a face istorie în lumea atât de competitivă a fabricaţiei de automobile », a declarat Cornel Olendraru.
„În primul rând, vreau să subliniez primirea foarte călduroasă făcută de români de la început, în iulie, când am venit pentru a descoperi uzina şi oamenii, cu ocazia parcursului de integrare în România. Încă de atunci am observat că oamenii sunt foarte motivați, competenți, implicați, adevărați profesioniști şi mândri să lucreze în uzina noastră. Sunt mulțumit să revin în universul mecanic, după un an şi jumătate petrecut în lumea vehiculelor, cu atât mai mult într-o uzină a cărei organizare este foarte bine structurată în jurul Sistemului de Producție Renault (SPR) și în care toate metodele şi instrumentele sunt aplicate cu rigoare. Sunt convins că avem toate atuurile pentru a face din uzină un actor major al strategiei industriale a Alianței Renault-Nissan”, a declarat Philippe Nottez.
Cornel Olendraru s-a născut în anul 1969 la Piaţa Neamţ şi a absolvit Facultatea de Aeronave din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. Deţine un master şi un doctorat în mecanică, obţinute la Şcoala Politehnica Palaiseau din Franţa. În 1999 îşi începe activitatea ca inginer la Honeywell, unde a lucrat în fabricile din Franţa, Marea Britanie şi Italia, iar între 2001 şi 2003 este responsabil de coordonarea capacităţii de producţie şi de performanţa uzinelor din Europa. Din 2003 revine în România la Honeywell Garret, unde este, pe rând, director de producţie, director logistică şi director al uzinei. În 2010 preia conducerea departamentului de fabricaţie din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri Dacia, ulterior ocupând poziția de director. Din octombrie 2013, Cornel Olendraru este numit director al Uzinei Vehicule Dacia.
Philippe Nottez s-a născut în anul 1959 şi a absolvit Ecole des Mines Douai (Şcoala de inginerie şi Centru de cercetare), în Franţa. Înainte de a se alătura Dacia, în România, Nottez a ocupat diferite funcţii la uzinele Renault, în Franţa: a fost, pe rând, şef de unitate de producţie la Uzina Mecanică din Douvrin, apoi şef departament motoare, director fabricaţie şi director executiv la Uzina din Cléon. Între 2012 şi 2013 a fost directorul uzinei Maubeuge Construction Automobile, iar din octombrie este numit director al Uzinei Mecanica şi Şasiuri Dacia.
Uzina Vehicule Dacia:
Uzina Vehicule asigură producţia modelelor din gama Dacia: Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster cu ajutorul a 8.400 de salariaţi, din care 40% sunt femei. Cadenţa zilnică a uzinei este de 1.390 de vehicule. Industrializarea celor cinci modele se desfăşoară în patru mari departamente – Presaj, Caroserie, Vopsitorie şi Montaj.
Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia:
Uzina Mecanica şi Şasiuri este cea de-a doua uzină situată pe platforma industrială de la Mioveni şi prima uzină din cadrul Grupului Renault în lume din punct de vedere al diversităţii proceselor. Uzina are 3.800 de angajați, din care 27% femei. În cele şapte departamente de fabricaţie ale Uzinei sunt produse piese brute din aluminiu, se uzinează şi se asamblează motoare şi cutii de viteze, se montează punţi faţă şi spate, se presează şi se sudează osii şi cadre GMP (grup moto propulsor) pentru vehiculele din gama Dacia, Renault şi Nissan asamblate la Mioveni şi în alte uzine din lume.