Teste

Mai mult decat un pick-up – Test Isuzu D-Max

De 27 iunie 2021No Comments
; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ;

Segmentul pick-up-urilor a devenit foarte interesant in ultima perioada, avand in vedere ca X-Class, Navara, Fullback si L200 nu vor mai fi comercializate (unele pentru ca au disparut din oferta producatorilor respectivi, altele pentru ca asteapta noile generatii). Asa ca, pentru moment, lupta se da in trei: Isuzu D-Max, Ford Ranger si Toyota Hilux. 

In testul de fata avem ca protagonist modelul Isuzu, aflat la o noua generatie, care, asa cum vom vedea, reprezinta un upgrade important comparativ cu modelul inlocuit. De altfel, D-Max este si primul pick-up care obtine cinci stele la testele Euro NCAP, realizate dupa noua metodologie de testare, mult mai severa. 

Design modern, interior nou

La 5,2 metri lungime, Isuzu D-Max are unul dintre cele mai interesante look-uri din segment. Echiparea Executive, prezenta in test, vine in standard cu blocuri optice fata si spate complet LED, praguri laterale si jante de 18 inci negre. Sunt integrate camera video, dar si una frontala pentru o detectare superioara a obstacolelor si, bineinteles, senzori de parcare fata-spate. 

Oricum, noul D-Max vine cu o colectie impresionanta de sisteme de asistenta, precum Lane Support System, care permite rularea semi-autonoma, Rear Cross Assist System, pentru detectarea vehiculelor care trec prin spatele masinii in timpul manevrelor, cruise control adaptiv (ACC), sistem de avertizare a riscului de coliziune (FCW), sistem de franare automata pentru evitarea coliziunii (AEB) si controlul balansarii remorcii.

Imaginea de marca este un element forte al modelului, cu o grila frontala de mari dimensiuni si numele ISUZU scris cu font generos, dar in acelasi timp si interiorul a evoluat mult in ceea ce priveste designul, dotarile si confortul. De fapt, totul este nou. A aparut un sistem multimedia modern, cu touchscreen de 9 inci, finisaje piano black si un volan mult mai bine realizat.

Sistemul multimedia vine cu o grafica buna si un meniu reusit din punct de vedere al logicii si rapiditatii in utilizare. Pentru climatizarea cu doua zone, incalzirea scaunelor si comenzule sistemului 4×4 au ramas in continuare butoane fizice. Acestea au devenit mai elegante comparativ cu generatia precedenta, la care erau usor supradimensionate, in spirit utilitar. Instrumentarul de bord ramane fidel afisajului analog pentru turatie si viteza, dar are un dipslay de 4.2 inci intre cele doua cadrane, display care arata foarte animat din punct de vedere cromatic. 

 Pozitia de condus este relativ inalta fata de sol, dar mult mai apropiata de un SUV in ceea ce priveste pozitia in scaun, care, in aceasta echipare, vine cu reglaje electrice, la care se adauga volanul ajustabil pe doua directii. Daca si capacul cotierei centrale ar fi culisat mai inspre fata, cat sa pot conduce cu cotul sprijinit natural pe ea, ar fi fost perfect. Pe bancheta este loc suficient la genunchi, spatarul avand un unghi de inclinare suficient de mare, pentru a nu te simti ca intr-o masina utilitara. Aici sunt si guri de ventilatie si mufa USB, semn ca in aceasta generatie D-Max se pune un accent suplimentar pe confortul pasagerilor din spate.

Materialele au evoluat comparativ cu modelul precedent, propunand combinatii de plastic tare cu portiuni tapitate cu piele ecologica, pe usi si plansa de bord, cara arata foarte ok si sunt moi. De asemenea, scaunele au tapiterie din piele la acest nivel de echipare, pana la urma mai usor de curatat in cazul unei muradariri accidentale. Spatiile de depozitare abunda pentru locurile anterioare, inclusiv pentru bauturi, in afara de cele doua locasuri dintre scaune mai sunt inca doua suporturi escamotabile in extremele plansei de bord, pentru sticle de pana la 0,5 litri. La acestea se mai adauga trei torpedouri si inca un mic locas cu capac in stanga volanului.

Mai silentios si confortabil

Marele castig al noului Isuzu D-Max il repprezinta confortul la rulare. Indiferent ca este vorba despre suspensie, directie sau grupul motopropulsor, aceasta generatie se comporta excelent pe sosea. In afara de motorul de 1.9 litri si 164 CP/3.600 rpm, respectiv 360 Nm/2.000 – 2.500 rpm, care este acelasi ca si la vechiul D-Max, restul este nou. Suspensia a fost redesenata la ambele punti, directia vine acum cu asistare electrica, apare si diferential spate blocabil de la bord, iar transmisia automata cu sase trepte, de origine Aisin (utilizata si de Hilux facelift), isi face treaba fara repros, cu schimbari elegante la orice regim de turatie. De altfel, la 130 km/h pe cruise control motorul funtioneaza la doar 2.100 rpm.

In croaziera si in 90% din situatiile intalnite in rafic, habitaclul ramane foarte bine separat de zgomotul de rulare si al motorului si doar la acceleratii puternice, cu kickdown, glasul acestuia devine deranjant, in special ca tonalitate, nu neaparat ca decibeli. Directia a devenit mult mai prezenta in viata soferului, cu un feedback superior, atat cat ne asteptam de la un pick-up cu anvelope generoase. Inclusiv in oras, D-Max se poate conduce din varful degetelor, ca si servoasistare. Confortul la rulare a crescut spectaculos fata de modelul inlocuit, a disparut senzatia de utilitara, in special la trecerea peste spped bumpere, unde filtrarea se face mult mai elegant. 

Pe sosea, la viteze mari, cand se trece peste capete de pod sau pe drumuri virajate, cand masina este neinarcata, spatele are o docilitate linistitoare. Nu apare niciodata tendinta de topaire, masina urmeaza traiectoria si pare intotdeauna ancorata pe trasa dictata de sofer. Sigur, se poate spune ca la mers sportiv trebuie avuta mai multa atentie avand in vedere inertia masinii sau asistarea mai mare a directiei, alaturi de centrul de greutate mai ridicat, detalii care, inevitabil, contribuie la un ruliu mai insemnat decat la un SUV.

Insa nu aceasta este menirea lui D-Max. Daca ar fi sa amintesc ceva, ar fi faptul ca la rularea semiautonoma, fara interventia soferului, volanul se corecteaza aproape in permananta cu unghiuri infime, pentru a mentine masina centrat pe banda de rulare. Poate este din cauza anvelopelor mari, dar nu este o senzatie la fel omogena si rafinata ca la un SUV. 

Insa nici un SUV nu poate merge acolo unde ajunge D-Max. Latura sa off-road nu doar ca s-a pastrat, dar apare acum si diferential spate blocabil de la buton, care se adauga sistemului de tractiune integrala nepermanenta, 2H/4H/4L (cu reductor). Cu o garda la sol de 24 cm, unghi de atac de 30,5 grade si degajare de 24,2 grade si vad maxim de 80 cm, D-Max poate ajunge in varf de munte fara probleme, trecand fara un efort prea mare peste obstacole accesibile doar off-road-erelor. In combinatia cu transmisie automata si cupland toate sisteme disponibile de tractiune, se poate merge relaxat, doar dintr-un varf de “gaz” pana sus, in golul alpin.

Din acest punct de vedere, coroborat cu noua setare pe sosea, noul Isuzu D-Max este o masina polivalenta, pe care multi o vor aprecia nu doar ca partener de facut treaba, ci si de relxare si evadari cu familia. Pentru bena (in versiunea Double Cab, are 1,5 m lungime, respectiv latime si 0,5 m inaltime) sunt destule solutii de acoperire si securizare, asa ca este rezolvata si problema bagajelor. Pretul de lista pentrun versiunea de intrare Double Cab Style cu transmisie automata, este de 37.544 euro, TVA inclus, pentru ca nivelul Premium sa fie mai scump cu aproximtiv 3.000 de euro, in vreme ce varful de gama, Executive, costa 41.958 euro. 

Share